Proteste violente, în Franța: Peste 80 de persoane arestate și 20 de polițiști răniți

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 30.11.2020 - 10:07
Foto: euractiv.com

Poliţia a reţinut 81 de persoane în toată Franţa după protestele ce au avut loc în mai multe oraşe împotriva brutalităţii poliţiei şi unei noi legi controversate de securitate, informează DPA.

SHARE

Arestările au fost efectuate după ce în jur de 133.000 de persoane au demonstrat în mai multe oraşe, cu circa 46.000 doar la Paris, potrivit Ministerului de Interne, citat de agenţia France Presse.

Organizatorii au anunţat mai târziu că până la 500.000 de persoane la nivel naţional s-au alăturat marşurilor, cu aproape 200.000 la Paris.

La Paris, unde au izbucnit revolte izolate, protestatarii au ridicat baricade şi au aruncat obiecte asupra poliţiei, în timp ce 23 de poliţişti au fost răniţi, potrivit forţelor de poliţie ale oraşului. La nivel naţional, 76 au fost răniţi, potrivit AFP.

În oraşul breton Rennes, poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor.

Alte proteste au avut loc la Strasbourg, Marsilia şi Lyon.

Protestele au legătură cu două incidente arătând brutalitatea poliţiei. Lunea trecută, poliţiştii au folosit forţa pentru a evacua o tabără de migranţi, iar joi a apărut un videoclip ce pare să arate
cum poliţiştii bat un producător negru de muzică.

Procurorul public din Paris Remy Heitz le-a declarat duminică jurnaliştilor că biroul său a iniţiat anchete împotriva a patru ofiţeri de poliţie.

În primele ore ale zilei de luni, trei ofiţeri au fost acuzaţi de violenţă motivată rasial, a anunţat AFP citând o sursă judiciară.

Un ofiţer suspectat de aruncarea unui recipient cu gaze lacrimogene în studioul de muzică unde a avut loc atacul a fost acuzat în principal de "violenţa intenţionată".

Agenţia a anunţat că doi ofiţeri au fost arestaţi, în timp ce ceilalţi doi au fost plasaţi sub supraveghere judiciară.

Videoclipul a apărut pe fondul legislaţiei propuse ce va limita dreptul de a difuza imagini cu poliţişti.

Guvernul afirmă că o nouă lege de securitate ar proteja mai bine poliţia şi restricţiona înregistrările video ce ar împiedica operaţiunile poliţiei.

De asemenea, mulţi văd libertatea presei în pericol din cauza acestei legi planificate. Măsura a fost revizuită în camera inferioară a parlamentului şi se află acum în Senat.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te