NATO LA 70 DE ANI Prohodul relației SUA-Turcia se amână pentru moment

Cum s-a schimbat natura relației dintre SUA și Turcia în cei trei ani care s-au scurs de la tentativa de lovitură de stat împotriva lui Recep Tayyip Erdogan, din iulie 2016? Sunt cei doi aliați din NATO în pragul unei rupturi iremediabile?

La aceste întrebări au încercat să răspundă, la sfârșitul lunii octombrie, participanții la o dezbatere organizată de Council on Foreign Relations (CFR), organizație americană non-profit, nepartizană, specializată în politică externă a SUA și afaceri internaționale. CFR a fost fondată în 1921 și este publisherul celebrei reviste bilunare „Foreign Affairs“.

Vorbitorii au încercat să estimeze care va fi viitorul NATO din această perspectivă, au abordat și problemele domestice ale regimului Erdogan și au analizat recentele acțiuni ale Turciei din nordul Siriei.

Au vorbit Henri J. Barkey, specialist în Orientul Mijlociu la CFR, Naz Durakoglu, director al Grupului de analiză a activității NATO din Senatul SUA, Gönül Tol, director fondator al programului dedicat Turciei la Institutul Orientului Mijlociu.

Moderator a fost Ellen Laipson, director la International Security Program, din cadrul George Mason University.

Întrebări esențiale

În debutul dezbaterii, Ellen Laipson a adresat participanților câteva întrebări frontale: respectarea de către Turcia a standardelor democratice este fundamentală pentru parteneriatul din domeniul securității pe care-l are cu SUA și restul țărilor membre NATO?

Dacă Turcia ar pune sub semnul întrebării calitatea de membru NATO și s-ar îndrepta către un parteneriat strategic cu Rusia, ce ar trebui să facă SUA?

Provocarea a fost acceptată de Naz Durakoglu. El a explicat că, la Washington, există o temere constantă că, dacă America împinge Turcia și pe președintele Recep Tayyip Erdogan prea mult către Rusia, s-ar putea ca acest lucru să se întâmple.

„Congresul, puterea legislativă din SUA, spre deosebire de Administrația Prezidențială, puterea executivă, consideră că Turcia este deja în brațele Rusiei și va trebui să facă multe lucruri pentru a readuce Turcia la locul ei“, a apreciat Durakoglu.

Al doilea vorbitor, Gönül Tol, a punctat că „parteneriatul turco-american a rezistat multor crize de-a lungul timpului, dar aceasta este, în mod cert, cea mai turbulentă perioadă din istorie“.

În opinia sa, cea mai mare problemă este centralizarea puterii în Turcia și personificarea ei, proces care a avut loc pe parcursul ultimilor 10 ani, în care această țară s-a transformat dintr-un stat cu instituții democratice, într-unul autoritarist, condus de Erdogan. 

„Erdoğan este personajul-cheie. Ai zice că asta simplifică lucrurile, pentru că tratezi cu un singur om, dar Turcia nu este Arabia Saudită sau Egipt.

În ciuda centralizării puterii și autoritarismului, opinia publică și alegerile încă contează în Turcia. Și tratăm cu un public profund anti-american, care crede că SUA sunt în declin și au devenit chiar irelevante.

Dacă combini această perspectivă anti-americană cu un sistem centralizat de putere, în care nimeni nu poate pune frână celor mai dăunătoare instincte ale lui Erdoğan, înțelegi că mizele domestice sunt decisive în politica internațională a lui Erdogan“, a apreciat Tol.

Efectele epurărilor din armată

O a doua mare problemă identificată de acesta sunt transformările orchestrate de președintele turc în Armată, prin epurările masive de după tentativa de lovitură de stat, având în vedere că, istoric, Armata turcă a fost un pilon important pe care s-a bazat parteneriatul cu SUA.

În interiorul acesteia existau grupulețe pro-ruse, dar acestea erau de mici dimensiuni. Majoritatea militarilor turci erau puternic pro-NATO și pro-americani, iar acest aspect a salvat relația turco-americană în vremuri tensionate.

Gönül Tol a punctat că, „în momentul de față, după epurările lui Erdogan, militarii sunt ideologizați“. „Recent, militarii turci în drum spre nordul Siriei purtau semne ale partidului turc de extremă dreaptă și unii dintre ei spuneau că merg spre tărâmul de unde răsare Islamul.

La Washington, Comandamentul Central al Forțelor Reunite este foarte sceptic în legătură cu Turcia și militarii săi“, a spus Tol.

Agendă internă

El a atras atenția că președintele Recep Tayyip Erdoğan și-a construit o legitimitate politică în interiorul țării prin politici agresiv naționaliste, anti-kurde, iar „această abordare naționalistă îl impinge mai degrabă către o atitudine de adversitate față de SUA“.

După alegerile din iunie 2015, pentru a putea rămâne la putere, Erdoğan a încheiat un parteneriat cu ultra-naționaliștii, renumiți pentru abordările  anti-kurde, iar, din acel moment, preocuparea lui Erdogan a fost să aibă o abordare naționalistă, atât în țară, cât și la nivel regional.

„Multe dintre problemele vizibile cu ochiul liber în relația Turcia-SUA au rădăcini în transformările politice interne“, a explicat Tol.

Poziția geostrategică

Henri J. Barkey, specialist în Orientul Mijlociu la Council on Foreign Relations (CFR), a vorbit despre motivul pentru care Turcia este atât de importantă geostrategic pentru SUA: poziția sa geografică.

Turcia controlează strâmtorile și este cel mai estic partener din NATO, deci situată geografic cel mai aproape de Rusia, de care o despart doar Munții Caucaz.

„Lucrul acesta nu se va schimba, indiferent de cine guvernează la Ankara sau la Washington“, a punctat Barkey. Potrivit lui, opinia publică din Occident este conștientă de acest lucru și, din acest motiv, percepe Turcia în mod pozitiv.

El dat unele semnale liniștitoare în legătură cu posibila apropiere a Turciei de Rusia. „Turcia nu se îndreaptă către Rusia. Turcia încheie tot felul de afaceri cu Rusia, cumpără rachete S-400, vedem că relația bilaterală se îmbunătățește, dar este vorba exclusiv de agenda lui Erdoğan.

El încearcă să creeze o nouă Turcie, este foarte ambițios în privința acestui plan, pentru că are ambiții personale foarte mari.

Vrea să vadă Turcia ca pe o țară lider. Nu sunt foarte sigur cu ce scop. Poate vrea să creeze o a Treia Lume în jurul lui“, a comentat Barkey.

El a precizat că, recent, Erdoğan a vorbit într-un interviu acordat „The New York Times“ despre opțiunea nucleară a Turciei, despre faptul că țara sa ar trebui să dețină arme nucleare.

Abordarea, spune Barkey, nu este nouă, președintele turc referindu-se la o astfel de ipoteză de mai multe ori în ultima vreme.

El a cerut schimbări la nivelul Consiliului de Securitate al ONU. În 2017 a prezentat chiar un plan detaliat în acest sens.

Erdoğan vrea ca Turcia să fie membru permanent al Consiliului de Securitate, calitate deținută în prezent de cinci mari puteri.

Reprezentantul ECR subliniază însă că cele mai importante decizii de politică externă au legătură cu situația internă din Turcia.

„Politica externă este un mod de a-și consolida puterea și de a-l transforma în cel mai popular lider după Kemal Ataturk, poate chiar să-l depășească.

Pentru asta el a schimbat profund statul și are nevoie de un mesaj care să mobilizeze continuu masele. Ori acest mesaj este ostilizarea democrațiilor liberale“, a adăugat Barkey.

El a explicat că deciziile de politică externă sunt create pentru scopuri domestice, iar când vine vorba de America, o porție consistentă de anti-americanism vine din direcția palatului prezidențial.

Acest mesaj este repetat la nesfârșit de presa turcă controlată de regimul Erdoğan și se conturează ideea că Turcia are un mare dușman, iar acesta sunt Statele Unite ale Americii.

Gönül Tol a exemplificat cu intervenția Turciei în conflictul din Siria, o modalitate pentru Erdoğan de a-și consolida regimul personal.

Cu atât mai mult în contextul alegerilor locale din martie 2019, când AKP, partidul lui Erdoğan, a pierdut cele mai multe orașe mari din Turcia, inclusiv Istanbulul, în ciuda faptului că aici alegerile au fost reluate.

„Pierderile electorale au fost cauzate de deteriorarea situației economice, iar motivul a fost prezența pe teritoriul Turciei a 3,6 milioane de refugiați sirieni“, consideră Tol.

Relația lui Erdoğan cu Putin este conjuncturală, spun experții. Președintele turc testează până unde poate merge în relația cu NATO

Din acest motiv, Erdoğan și-a intensificat mesajele naționaliste, antirefugiați, și a insistat asupra creării unei zone de siguranță, care să găzduiască până la 3 milioane de refugiați sirieni.

„Acesta este planul său, iar confruntarea kurzilor sirieni este o prioritate. De aceea, Erdoğan a insistat să curețe nord-estul Siriei de kurzi, pentru că prezența lor ar face dificilă stabilirea acestei zone de siguranță“, a explicat Gönül Tol.

Un lucru problematic a fost punctat de Naz Durakoglu, care a subliniat că în Congresul american există multă neîncredere în legătură cu intențiile președintelui Donald Trump în legătură cu Turcia.

„Puterea legislativă nu înțelege ce s-a întâmplat în decembrie 2018, când Erdoğan a vorbit la telefon cu Trump, iar ulterior Trump a postat pe Twitter că va retrage trupele americane din nord-estul Siriei.

Și nu înțeleg ce s-a întâmplat pe 6 octombrie 2019, când cei doi au vorbit din nou la telefon, iar retragerea trupelor americane a devenit realitate, de data aceasta cu consecințe palpabile“, a arătat el.

Erdogan nu vrea să iasă din NATO

În cadrul dezbaterii, Mike Haltzel, de la Școala de Studii Internaționale Avansate din cadrul Universității Johns Hopkins, a întrebat de ce este NATO important pentru Recep Tayyip Erdoğan?

El a dat exemple din istorie când NATO a sancționat țările-membre în care s-au înregistrat derapaje democratice.

Este vorba de dictatura coloneilor din Grecia, dintre anii ’67-’73, și cele câteva săptămâni din vara anului ’75, când părea că în Portugalia se va instaura comunismul. Ambelor țări li s-a interzis, la acea vreme, accesul la informații secrete NATO.

Henri J. Barkey a explicat că Erdoğan nu vrea să iasă din Alianța Nord-Atlantică, deoarece calitatea de membru este esențială pentru Turcia. Fără aceasta, puterea Turciei în plan extern se diminuează considerabil, ori scopul lui Erdoğan este să transforme Turcia într-o mare putere a lumii.

„El vrea să cumpere rachete rusești S-400, dar nu vrea să iasă din NATO. Vrea doar să forțeze, pentru a vedea până unde poate merge“, a punctat Barkey.

În context, Gönül Tol a subliniat că, în ciuda a ceea ce se întâmplă între Turcia și Rusia, există în continuare foarte multă neîncredere între cele două țări. El a menționat incidentul din 2015, când Turcia a doborât un avion de vânătoare rusesc.

Atunci, Erdoğan le-a cerut aliaților din NATO să nu retragă rachetele Patriot din țara  sa. De asemenea, în urmă cu câteva luni, a apelat din nou la țările-membre NATO în disputa cu Grecia legată de explorările din Mediterana de Est, unde au fost descoperite rezerve importante de hidrocarburi. Cu acea ocazie, Rusia s-a situat de partea Greciei.

„NATO este, așadar, foarte importantă pentru Turcia, iar parteneriatul cu Rusia nu este atât de strâns. Nu putem vorbi de un parteneriat strategic între acestea, pentru că relația lor este încă foarte fragilă. Sunt multe spețe în care există tensiuni: în Mediterana de Est, în Africa, în Balcani, în Caucaz.

În relația cu Rusia, Turcia este un partener junior, iar Erdoğan înțelege foarte bine acest lucru și nu se grăbește să plece din NATO“, a apreciat Tol.

În completare, Naz Durakoglu a punctat că prezența în NATO a Turciei este o garanție pentru Erdoğan că partenerii săi închid ochii la nerespectarea drepturilor omului.

Ce joc face Rusia în Siria?

Lui Henri J. Barkey i-a revenit misiunea să decripteze jocul pe care Rusia îl face în Siria, insistând că este unul în trei etape.

În primă fază, Moscova a reușit să creeze tensiuni între Turcia și aliații săi din NATO, în a doua, a avut o contribuție la retragerea soldaților din SUA, iar, în a treia fază, va forța Turcia să plece din Siria.

„Erdoğan nu realizează încă acest lucru. Putin vrea să-l ajute pe Assad să-și consolideze puterea în Siria. Nu putea face acest lucru, dacă trupele americane ar fi fost acolo, și nu o va putea face cu trupele turcești“, a conchis Barkey.