Prințul moștenitor saudit, acuzat că a trimis asasini în Canada

DE Adelina Sahlean | 07.08.2020 - 11:02
Foto: Financial Times
Foto: Financial Times

Un fost oficial cu rang înalt din serviciile secrete saudite, căzut în dizgrație, îl acuză pe prințul monștenitor Mohammad bin Salman că a trimis o echipă de asasini în Canada care avea ca misiune eliminarea lui.

SHARE

Saad Aljabri ar fi fost vizat de asasinii prințului Salman cam la un an după ce când fugise din Arabia Saudită, timp în care prințul ar fi încercat să-l ademenească pe diverse căi să se întoarcă acasă. În plângerea pe care a făcut-o, Aljabri indică mai multe persoane care ar fi fost implicate în acest complot, inclusiv doi dintre cei care au fost acuzați că s-au aflat în spatele operațiunii de eliminare a lui Khashoggi, informează CNN. 

Aljabri susține că prințul moșternitor l-ar fi amenințat prin mesaje pe WhatsApp că va lua măsuri care îi vor face rău și nu le-a mai permis copiilor lui să părăsească țara.

Guvernul de la Riyad, Ambasada saudită la Washington și fundația prințului moștenitor nu au răspuns solicitărilor de a comenta acestea acuzații, precizează CNN.

Vendeta pe care i-ar fi pregătit-o prințul moștenitor fostului oficial saudit a fost însă monitorizată cu atenție, „de la cel mai înalt nivel”, și de serviciile care se ocupă de securitatea națională a SUA, potrivit unui fost oficial citat de CNN. Agenții FBI l-ar fi avertizat, de altfel, pe fiul disidentului, Khalid, în momentul în care acesta a sosit la Boston, să fie precaut. Nouă luni mai târziu, o echipă saudită a morții, așa-numita „echipă a tigrilor”, ateriza în Canada cu scopul de a-i ucide tatăl. Numai că membrii echipei nu au fost lăsați să intre în Canada și au fost întorși chiar pe aeroport.

Aljabri, care a fost apropiat de un văr al prințului Salman, Mohammed bin Nayef - principalul rival la moștenirea tronului saudit, între timp arestat - colaborase în trecut îndeaproape cu serviciile americane, mai ales după atentatele din 11 septembrie 2001. Aljabri era, din acest punct de vedere, foarte valoros pentru prințul Salman și de aceea ar fi trimis echipa în Canada - fie să-l aducă înapoi în Arabia Saudită, fie să-l ucidă.

Nu mai puțin de 15 „tigri” veniseră după Aljabri, iar asta se întâmpla cam la două săptămâni de la uciderea, la 2 octombrie 2018, a jurnalistului Khashoggi. Au sosit pe aeroportul din Ottawa și au declarat că scopul vizitei este turistic. Se desapărțiseră în grupuri, ca să nu fie bănuiți că sunt împreună, doar că fuseseră fotografiați în timp ce socializau unii cu ceilalți. Prinși cu mâța în sac, au fost de acord să se întoarcă în țară.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te