O mulţime de credincioşi se adunase înainte chiar de răsăritul soarelui în împrejurimile Sfintei Sofia, unii dintre ei făcându-şi selfie înainte de rugăciune. Din cauza pandemiei de COVID-19, numărul persoanelor autorizate să se roage în interiorul edificiului a fost limitat la câteva sute, informează AFP citată de Agerpres.
Mai multe mii de credincioşi s-au prosternat deci în afara clădirii. Înalţi responsabili turci, precum şeful Autorităţii religioase, Ali Erbas, şi preşedintele parlamentului, Mustafa Sentop, au participat la această primă rugăciune de Eid al-Adha la Sfânta Sofia în ultimii 86 de ani.
Lucrare arhitecturală majoră construită în secolul al VI-lea, Sfânta Sofia este un lăcaş important în acelaşi timp pentru creştini şi musulmani, fiind mai întâi o bazilică bizantină, transformată ulterior în moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453.
În 1934, monumentul a devenit muzeu la decizia fondatorului Republicii turce, Mustafa Kemal, care a vrut să facă din el simbolul unei Turcii laice.
Dar la 10 iulie a.c, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decis să atribuie edificiul cultului musulman, în urma unei decizii a justiţiei care îi revoca statutul de muzeu.
Această măsură a suscitat indignarea Greciei, ţară vecină cu Turcia şi care urmăreşte îndeaproape ceea ce se întâmplă cu patrimoniul bizantin. Papa Francisc s-a declarat de asemenea "profund îndurerat", notează AFP.