duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Preşedintele CE, în favoarea creării unui "Institut european pentru formarea de imami"

Data publicării: 10.11.2020 • 10:13 Data actualizării: 10.11.2020 • 10:15
Charles Michel / Foto: euractiv.com
Charles Michel / Foto: euractiv.com

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat favorabil creării unui "Institut european pentru formarea de imami", după ce a adus un omagiu victimelor atentatului islamist comis săptămâna trecută la Viena, informează AFP.

"Este foarte important să fim fermi în raport cu aceasta. Cred, de exemplu, că trebuie să avem de plan european de dezbateri în legătură cu ideea ce a fost evocată în urmă cu ceva timp de a înfiinţa un Institut european pentru formarea de imami", a declarat Charles Michel în faţa presei.

Trebuie "să ne asigurăm că acest mesaj de toleranţă, de deschidere, să poată fi vehiculat pe plan european (...), să ne asigurăm că primatul legii civile este acceptat", a continuat fostul premier belgian.

El a făcut aceste declaraţii alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz, cu o zi înainte de un mini-summit prin videoconferinţă ce îi va reuni pe cei doi lideri, precum şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul federal german Angela Merkel.

Michel, venit să exprime la Viena "prietenia europeană", s-a recules înainte de aceasta la locurile atacului jihadist, unde vienezi au depus sute de lumânări pentru a aduce un omagiu celor patru persoane ucise de gloanţele trase de Kujtim Fejzulai, în plin centrul capitalei austriece.

"Considerăm că această ameninţare teroristă este o ameninţare fundamentală, gravă, serioasă, împotriva valorilor care stau la baza proiectului european şi nu intenţionăm să dăm dovadă de slăbiciune, de laxism", a declarat preşedintele Consiliului European.

De asemenea, el a evocat alături de Kurz subiectul combatanţilor ce doresc să se ralieze jihadiştilor şi, printre ei, cei care se întorc, cum a fost atacatorul de la Viena.

"Este important să avem strategii comune pentru a asigura monitorizarea acestor persoane, procesele de deradicalizare nu sunt simple", a subliniat Charles Michel.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră