Premierul japonez Yoshihide Suga nu va mai candida la preşedinţia Partidului Liberal-Democrat (PLD) la alegerile prevăzute pentru 29 septembrie şi se va retrage de la putere, a anunţat vineri numărul doi al acestui partid, informează AFP.
Suga "a spus că vrea să-şi concentreze eforturile asupra măsurilor împotriva coronavirusului şi că nu va participa la alegerile" pentru preşedinţia PLD, a declarat pentru presă Toshihiro Nikai, confirmând informaţii din mass-media locale.
CITEȘTE ȘI: Miniștrii USR evită să-l atace pe Cîțu: tăcere pe Facebook, Teleman scrie că este „bine intenționat”
"Sincer, sunt surprins", a adăugat Nikai. "Este cu adevărat regretabil. El a făcut tot ce se putea, însă după o reflecţie matură a luat decizia", a adăugat el.
Această decizie a fost cu adevărat una neaşteptată, pentru că Suga, 72 de ani, era considerat până acum favoritul acestui vot intern pentru a conduce PLD în alegerile legislative ce urmează să aibă loc toamna aceasta, în pofida unei lipse-record de popularitate a guvernului său în sondaje.
La sfârşitul lui august, guvernul său se bucura de numai 26% de opinii favorabile, potrivit unui sondaj al cotidianului Mainichi, cel mai scăzut nivel. Potrivit altor sondaje recente, el era creditat cu o cotă de încredere de sub 30%.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri
Popularitatea lui Suga s-a prăbuşit de mai multe luni din cauza modului foarte criticat în care a gestionat pandemia, care pare să se fi permanentizat în Japonia, şi pentru încăpăţânarea lui de a menţine cu orice preţ Jocurile Olimpice şi Paralimpice la Tokyo în vara aceasta, în pofida opoziţiei din partea majorităţii populaţiei nipone.
Yoshihide Suga a venit la putere în septembrie 2020, impunându-se la acea dată drept un om al consensului în cadrul PLD pentru a-i succeda premierului Shinzo Abe, al cărui aliat era până atunci şi care a demisionat inopinat, din motive de sănătate, potrivit Agerpres.