Practică medicală în Hong Kong: Copiii aflați în izolare COVID, legați de paturi

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 18.03.2021 - 10:44
Copiii, separați de părinți în unităţile de izolare. / Foto: cnn.com
Copiii, separați de părinți în unităţile de izolare. / Foto: cnn.com

Autorităţile sanitare din Hong Kong şi-au asumat practica ce constă în legarea de paturi a bebeluşilor şi copiilor aflaţi în izolare, în timp ce se fac auzite critici cu privire la consecinţele psihologice ale măsurilor drastice luate de metropolă împotriva COVID.

SHARE

Chiar dacă este unul dintre oraşele cele mai populate din lume, fosta colonie britanică a reuşit în linii mari să stăpânească pandemia. În decurs de un an, Hong Kong-ul a totalizat doar 11.000 de cazuri de contaminare şi 200 de decese legate de noul tip de coronavirus. Însă aceste cifre au fost obţinute cu preţul unor restricţii printre cele mai drastice din lume.

Oricine este testat pozitiv este spitalizat în unităţi de izolare

Oricine este testat pozitiv cu noul tip de coronavirus este imediat spitalizat în unităţi de izolare, indiferent dacă prezintă sau nu simptome, iar persoanele considerate "contacte apropiate" sunt trimise pentru două săptămâni în tabere de carantină operate de guvern.

Citește și:

Musta îl contrazice pe virusologul Ebola: Singura metodă să ții sub control o pandemie, vaccinarea

Nu în ultimul rând, persoanele care intră pe teritoriul Hong Kong-ului trebuie să stea timp de trei săptămâni în carantină, în hoteluri desemnate în mod special pentru acest lucru, pe propria cheltuială.

Şi dacă în contextul represiunii politice chineze în curs aceste măsuri nu au suscitat deocamdată nicio contestare de amploare, în ultimele săptămâni indignarea a început să crească în condiţiile în care o parte din populaţie a obosit din cauza restricţiilor care par să fi devenit permanente.

Copiii, separați de părinți în unităţile de izolare

Pe reţelele sociale, furia sporeşte din cauza practicii ce constă în separarea copiilor de părinţii lor în unităţile de izolare, iar unii relatează despre mame cărora nu li s-a mai permis să-şi alăpteze copiii sau despre bebeluşi legaţi de paturi pentru a-i ţine imobilizaţi.

Guvernul hong-kongonez şi-a înmulţit săptămâna aceasta comunicatele pentru a-şi justifica măsurile, inclusiv cea constând în legarea copiilor de paturi. "La modul general, spitalul ia în calcul aplicarea de mijloace de imobilizare fizică asupra pacienţilor de la pediatrie doar pentru securitatea şi binele pacienţilor", a anunţat miercuri seara într-un comunicat Autoritatea spitalicească din Hong Kong. "(Pentru aceasta) este cerut consimţământul prealabil al părinţilor sau tutorilor", se adaugă în comunicat.

Citește și:

A scăzut media de vârstă a pacienților COVID cu forme severe. Mahler: Pacienți de 35 de ani la ATI

Autoritatea spitalicească precizează că părinţii care au fost testaţi negativ la coronavirus sunt în general autorizaţi să-şi însoţească în unităţile de izolare copiii contaminaţi, dacă există locuri.

Însă lucrurile nu stau nici pe departe astfel şi există numeroase cazuri de părinţi izolaţi în locuri diferite faţă de cele unde se află copiii lor şi care încearcă să-i liniştească pe cât posibil prin legătura telefonică internă din spital.

În ultimele zile, consulatele din Elveţia, Regatul Unit şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la consecinţele psihologice ale măsurilor drastice în vigoare în Hong Kong. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te