Planuri pentru amânarea Brexitului (presa britanică)

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.02.2019 - 13:38
Theresa May și Jean-Claude Juncker       Foto: Guliver/ Getty Images
Theresa May și Jean-Claude Juncker Foto: Guliver/ Getty Images

Două mari cotidiane din Marea Britanie, ”The Telegraph” și ”The Guardian”, publică luni informații referitoare la existența unor planuri de amânare a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

SHARE

Astfel, potrivit ”The Telegraph”, preluat de Reuters, premierul britanic, Theresa May, urmează să adreseze Bruxelles-ului o solicitare oficială de amânare a Brexitului cu două luni de zile.

Asta în condițiile în care nu va reuși să obțină un acord al Parlamentului de la Londra până în data de 12 martie, termenul limită până la care Camera Comunelor va da un vot.

Termenul actual la care la care Marea Britanie trebuie să iasă din UE este 29 martie.

Theresa May le-a spus jurnaliștilor că negociatorii guvernului său se vor întoarce marţi la Bruxelles. Tot marți, premierul britanic va face o declaraţie în Camera Comunelor.

În aceeași ordine de idei, surse citate de ”The Guardian” au precizat că perioada de tranziţie de 21 de luni, care ar urma să se instaleze la data de 29 martie, ar putea fi înlocuită cu un interval în care Marea Britanie să rămână membru UE până în 2021.

Astfel, UE și Regatul Unit ar avea suficient timp pentru a conveni asupra modului în care se va derula viitoarea relație și vor putea depăși dificultățiile referitoare la frontiera irlandeză.

Bruxellesul nu privește cu ochi buni o amânare de scurtă durată, respectiv până în luna mai, deoarece este convins că guvernul May se va afla fix în aceeași situație în relația cu parlamentul de la Londra.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz şi-a arătat susţinerea pentru o amânare a Brexitului având în vedere impasul la care s-a ajuns în negocieri.

„Dacă până la începutul lui martie nu există o susţinere pentru acord, atunci cred că ar fi bine să amânăm Brexitul pentru că o ieşire fără acord nu este ceva bun pentru UE, dar este şi mai rău pentru Marea Britanie”, a afirmat Kurz în Egipt, la Summit UE-Liga Arabă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te