Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a precizat că 3.328.692 de ucraineni şi-au părăsit ţara de la începutul războiului, arată Agerpres.
''Oamenii continuă să fugă întrucât se tem de bombe, de lovituri aeriene şi de distrugeri'', a declarat şeful UNHCR, Filippo Grandi.
Citește și: Fermier: Dacă războiul nu e oprit până în martie, pâinea devine un lux în multe zone ale lumii
''Ajutorul este vital, dar nu poate opri teama. Doar încetarea războiului o poate face'', a adăugat el.
Aproximativ 90% din refugiaţii ucraineni sunt femei şi copii. Bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani pot fi chemaţi să lupte şi trebuie să rămână în ţară.
Citește și: Mihai Călin, interzis să vorbească despre invazia rusă la TNB, unde Dan Puric joacă cu 70 lei/bilet
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a indicat, miercuri, că 162.000 de cetăţeni ai unor ţări terţe au părăsit Ucraina în ultimele trei săptămâni.
Potrivit UNHCR, şase din zece refugiaţi ucraineni au ajuns în Polonia, ceea ce înseamnă 2.010.693 de persoane până în prezent.
În România au sosit 518.269 de refugiaţi ucraineni, număr în care sunt incluse şi persoanele care au traversat Republica Moldova.
Un număr de 299.273 de refugiaţi ucraineni au ajuns în Ungaria, iar alţi 240.009 în Slovacia.
UNHCR estimează că 184.563 de persoane au trecut din Ucraina în Rusia, dintre care 50.000 au venit din regiunile pro-ruse Doneţk şi Lugansk.