Orban asigură că Putin nu va fi arestat la summitul din Budapesta, în ciuda mandatului internațional


Orban asigură că Putin nu va fi arestat la summitul din Budapesta, în ciuda mandatului internațional. Președintelui rus Vladimir Putin urmează să se întâlnească la Budapesta cu președintele american Donald Trump.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferit președintelui rus Vladimir Putin garanții privind organizarea și participarea la viitorul summit cu fostul președinte american Donald Trump, care va avea loc la Budapesta, în ciuda mandatului internațional de arestare emis de Curtea Penală Internațională pe numele liderului de la Kremlin, potrivit agențiilor Reuters și EFE, informează Agerpres.
"Ne vom asigura că intră în Ungaria, are negocieri reuşite şi apoi se întoarce acasă", a declarat presei ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
Orban asigură că Putin nu va fi arestat la summitul din Budapesta, în ciuda mandatului internațional
"Nu este nevoie de niciun fel de consultări cu nimeni, noi suntem o ţară suverană. Îl vom primi (pe Putin) cu respect, îl vom găzdui şi îi vom oferi condiţiile pentru a negocia cu preşedintele american", a adăugat Szijjarto.
Premierul ungar Viktor Orban a avut convorbiri telefonice atât cu Trump cât şi cu Putin după ce preşedintele american a anunţat joi că va avea cu omologul său rus un nou summit în următoarele "două săptămâni", la Budapesta. Vorbind vineri dimineaţă la postul naţional de radio ungar, Orban a spus că acest summit "va fi despre pace", iar dacă va conduce la un acord de pace care să oprească războiul ruso-ucrainean acest lucru va avea ca efect începerea unei noi etape de dezvoltare economică pentru Ungaria şi Europa.
Kremlinul, care a precizat că propunerea de desfăşurare a unui "posibil summit" între Trump şi Putin la Budapesta a venit din partea preşedintelui american, a salutat această idee.
"Ungaria, ţară membră a NATO şi UE, îşi menţine o poziţie specială cu privire la suveranitatea sa, din punctul de vedere al apărării intereselor sale naţionale. Acest lucru, fără îndoială, atrage respect din parte ambilor lideri", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit acestuia, summitul "poate, într-adevăr, să se desfăşoare în două săptămâni sau puţin mai târziu". El a amintit că Putin şi Trump nu au negat niciodată interesul de a se întâlni din nou, după summitul avut în Alaska pe 15 august, dar întâlnirea trebuie mai întâi să fie pregătită de şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi Marco Rubio, care vor avea o reuniune săptămâna viitoare. Cei doi miniştri "mai întâi vor discuta telefonic şi apoi se vor întâlni şi vor începe să discute toate chestiunile", a explicat Peskov.
Citeşte şi: Viktor Orban a reuşit. Gazprom va furniza mai mult gaz Ungariei și Chinei
Cât despre organizarea călătoriei lui Putin la Budapesta, detaliile logistice ale acesteia încă nu sunt clare, dar inevitabil el va trebui să survoleze spaţiul aerian al unor ţări din NATO, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin, după ce copii ucraineni au fost trimişi în Rusia din teritoriile Ucrainei ocupate de trupele ruse, dar Ungaria se află într-un proces de retragere din această instanţă.