Noul președinte al Iranului, vizită oficială simbolică în Irak, vecin și aliat strategic important

DE Elena Petrescu | Actualizat: 13.09.2024 - 19:54
Noul președinte al Iranului, vizită oficială simbolică în Irak, vecin și aliat strategic important - Foto: Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)
Noul președinte al Iranului, vizită oficială simbolică în Irak, vecin și aliat strategic important - Foto: Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

Noul președinte al Iranului, vizită oficială simbolică în Irak, vecin și aliat strategic important. Masoud Pezeshkiana părăsit vineri Irakul, la sfârşitul unei vizite oficiale simbolice la un vecin şi aliat strategic, ales pentru prima călătorie în străinătate a sa.

SHARE

Sosit miercuri la Bagdad pentru discuţii axate în special pe consolidarea cooperării economice şi de securitate, preşedintele iranian a subliniat legăturile istorice dintre cele 2 ţări, care sunt majoritar şiite, relatează AFP.

Noul președinte al Iranului, vizită oficială simbolică în Irak, vecin și aliat strategic important

Din nordul îndepărtat, unde a fost primul preşedinte al Republicii Islamice Iran care vizitează regiunea autonomă Kurdistan, până în sudul extrem, unde s-a deplasat la Basra, plămânul economic al Irakului şi o regiune bogată în petrol care se învecinează cu Iranul, Pezeshkian a fost primit peste tot cu mare fast.

La sfârşitul vizitei sale vineri, guvernatorul Basra, Assaad al-Aidani, l-a escortat pe preşedintele iranian la aeroportul oraşului, de unde a decolat avionul prezidenţial iranian, potrivit unui fotograf al AFP.

Agenţia oficială de ştiri iraniană, IRNA, a confirmat că preşedintele a părăsit Basra pentru Teheran.

Citește și: Misiune imposibilă. Forțe speciale din Israel au aterizat în Siria și au răpit ofițeri iranieni IRGC

Joi, după vizita sa la Erbil şi Suleimaniyah, cele două metropole ale Kurdistanului, preşedintele iranian a vizitat oraşele sfinte Najaf şi Karbala. Înconjurat de gărzile sale de corp, el s-a amestecat cu mulţimile de pelerini din mausoleele şiite, care atrag milioane de vizitatori iranieni în fiecare an.

Deşi vizita nu a dus la niciun anunţ major, preşedintele iranian şi prim-ministrul irakian Mohamed Shia al-Sudani au participat miercuri la semnarea a 14 memorandumuri de înţelegere, pentru a consolida cooperarea în domeniile educaţiei, agriculturii şi partajării resurselor naturale, subliniază Agerpres.

Pezeshkian, care a preluat funcţia la sfârşitul lunii iulie, s-a angajat să consolideze relaţiile cu vecinii săi, pentru a atenua izolarea internaţională a Iranului şi a limita impactul sancţiunilor americane asupra economiei sale.

Citește și: Cât de devastatoare sunt rachetele balistice primite de Putin din Iran

După războiul dintre Iran şi Irak din anii 1980, legăturile dintre cele două ţări s-au consolidat considerabil de la invazia americană din 2003 care a răsturnat regimul irakian al lui Saddam Hussein.

Teheranul se bucură acum de o influenţă puternică asupra principalelor partide politice şiite care domină puterea la Bagdad, dar şi asupra unor grupări armate, cum ar fi foştii paramilitari ai Hashd al-Shaabi, integraţi în aparatul de securitate irakian.

Dar, într-un echilibru delicat, guvernul irakian menţine şi relaţii strategice cu Statele Unite, în special la nivel militar.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te