Încoronarea regelui Charles al III-lea, pe 6 mai, a fost un eveniment pregătit timp de 70 de ani - începând din momentul în care și-a văzut mama încoronată ca regină, pe când era un băiețel de patru ani.
În calitate de prim nou șef de stat al Marii Britanii, încă din 1952, Charles a moștenit o monarhie aflată sub presiune, din cauza istoriei sale coloniale, și împotmolită în acuzații lansate de propriul său fiu, prințul Harry, care au mers de la lupte interne, la prejudecăți rasiale inconștiente în cadrul familiei regale.
_____________________________________
Citește dosarul „Coroana, în sfârșit!”
Căsnicia tumultuoasă a Prințului Charles cu Diana Spencer
Căsătoria controversată cu regina Camilla Parker Bowles
GALERIE FOTO Viața unui Rege
_____________________________________
Charles, bineînțeles, nu este străin de scandaluri, după prăbușirea publică a căsătoriei sale cu prințesa Diana pe fondul aventurii sale cu Camilla Parker-Bowles.
Acum, regina Camilla, și ea, într-o întorsătură remarcabilă a evenimentelor, a fost încoronată alături de soțul ei și cu propriii nepoți prezenți la Westminster Abbey în Ziua Încoronării.
Primele pasiuni ale regelui Charles
Regele este foarte cunoscut pentru implicarea sa în susținerea cauzelor de mediu, datând încă din anii 1970. Atunci, Charles s-a declarat împotriva poluării cu plastic, cu mult înainte ca acest subiect să devină o temă populară.
El a declarat la acea vreme Comitetului de conducere a zonelor rurale din Țara Galilor: „Când te gândești că fiecare persoană produce aproximativ două kilograme de gunoi pe zi și că suntem 55 de milioane pe această insulă care folosim sticle nereturnabile și recipiente de plastic indestructibile, nu este greu să ne imaginăm munții de deșeuri cu care va trebui să ne confruntăm cumva“.
GĂSINDU-ȘI RITMUL În 1976, Charles a fondat The Prince’s Trust pentru a ajuta tinerii din medii defavorizate. În fotografie: Învățând un număr de dans în timp ce deschidea o expoziție culturală multietnică în centrul Londrei, în 1978.
Cincizeci de ani mai târziu, într-un discurs din 2020, el a adăugat: „Am fost considerat mai degrabă nebun, ca să spunem așa, doar pentru că am sugerat aceste lucruri. Ca atunci când am înființat un sistem de tratare a apelor reziduale cu stufăriș la Highgrove, cu ani în urmă. Am fost considerat complet nebun“.
În 1976, Charles a pornit lupta pentru una dintre cele mai de succes cauze ale sale, The Prince’s Trust, o organizație caritabilă care îi ajută pe tinerii din medii defavorizate să-și găsească un loc de muncă.
Până în septembrie 2020, organizația a declarat că a ajutat mai mult de un milion de tineri. În 2022, Charles a ținut o pledoarie în favoarea rolului său în sprijinirea comunităților diverse, într-un articol pe care l-a scris pentru The Voice, care se descrie ca fiind singurul ziar național dedicat persoanelor de culoare din Marea Britanie.
„În acei ani, The Prince’s Trust, pe care îl înființasem în 1976, a lansat Programul Enterprise pentru a oferi tinerilor marginalizați, mulți dintre ei din comunitățile de culoare, subvenții financiare pentru a-și înființa propriile companii și pentru a-și realiza potențialul extraordinar“, a scris el.
„Sunt încântat să spun că, de atunci, am sprijinit dezvoltarea a numeroase firme deținute de persoane de culoare, unele dintre acestea fiind prezentate în această ediție specială a The Voice“.
„Toată lumea trebuie să muncească“
Poate că nu este o surpriză faptul că proiectul său cu cel mai mare impact s-a axat pe ocuparea forței de muncă, având în vedere că Charles însuși a fost descris, uneori, în mass-media ca fiind un dependent de muncă.
În cartea „Spare“ a prințului Harry, acesta descrie, de asemenea, dedicarea lui Charles față de munca sa: „Tata fusese întotdeauna un muncitor.
El credea în muncă. «Toată lumea trebuie să muncească», spunea adesea. Dar propria lui muncă era și un fel de religie, pentru că încerca să salveze planeta“.
ANGAJAMENT PE TOT PARCURSUL VIEȚII Charles a pledat pentru acțiuni de combatere a schimbărilor climatice cu zeci de ani înainte ca aceasta să fie o poziție populară. În fotografie: Actualul rege alături de alți participanți la o recepție în timpul conferinței COP26 privind schimbările climatice din Glasgow, Scoția, în 2021.
„Se lupta de zeci de ani pentru a-i alerta pe oameni cu privire la schimbările climatice, fără să se clintească vreodată, în ciuda faptului că a fost batjocorit cu cruzime de presă ca fiind un Henny Penny.
„Charles a luptat timp de decenii
pentru a alerta oamenii privind
laschimbările climatice, fără
să se oprească vreodată, în
ciudafaptului că a fost
batjocorit cu cruzime de presă
drept un Henny Penny“
De nenumărate ori, târziu în noapte, Willy și cu mine îl găseam la biroul său printre munți de saci poștali albaștri plini de scrisori. Era corespondența lui“, a scris Harry.
„De mai multe ori l-am descoperit, cu fața pe birou, dormind adânc. Îi scuturam umerii și el se ridica, cu o bucată de hârtie lipită de frunte“. Prințul William a descris etica de muncă a tatălui său într-un documentar BBC din 2018 care a marcat cea de-a 70-a aniversare a lui Charles.
„Mi-ar plăcea să aibă mai mult timp cu copiii“, a spus William în documentarul „Prinț, fiu și moștenitor: Charles la 70 de ani.“
„Să am mai mult timp cu el acasă ar fi minunat. Știți, și să poată să se joace cu nepoții. Când este acolo, este genial. Avem nevoie de el acolo, cât mai mult posibil“.