Dezvăluirea apare în manuscrisul cărții de memorii pe care John Bolton urmează să o publice în curând și ar putea influența semnificativ procesul pentru destituirea președintelui Donald Trump (impeachment), aflat în plină desfășurare la Washington.
Potrivit „The New York Times” (NYT), care a publicat-o, informația ar putea scurtcircuita apărarea lui Trump.
Avocații săi au susținut în Senat că înghețarea banilor destinați Ucrainei nu are o legătură directă cu dorința lui Trump ca Justiția de la Kiev să-i ancheteze pe adversarii săi politici, inclusiv pe fostul vicepreședintele SUA, Joe Biden, și fiul său Hunter, care a lucrat pentru o companie de energie ucraineană în timp ce tatăl său era în funcție.
Pentru acest lucru Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților, controlată de democrați, și este judecat de Senat, unde republicanii sunt majoritari.
Manuscrisul cu memoriile „explozive” ale lui Bolton a circulat, în ultimele săptămâni, printre apropiații săi, iar o copie a fost trimisă la Casa Albă, pentru o serie de revizii standard, din partea unor oficiali ai Administrației Trump.
Documentul a fost trimis către Casa Albă pe 30 decembrie 2019, la 12 zile după punerea sub acuzare a lui Donald Trump, pentru a se verifica dacă conține informații clasificate, lucru pe care John Bolton îl excludea, spune avocatul său.
Oficialii Casei Albe susțin că Bolton scrie, în memoriile sale, ce ar spune dacă ar fi chemat să depună mărturie în cadrul procesului de impeachment.
Administrația Trump ar putea folosi procesul de revizuire a cărții pentru a rescrie contextul, pentru a omite pasaje- cheie, sau pur și simpli pentru a „îngropa” dezvăluirile, avertizează NYT.
Casa Albă nu a comentat public conținutul cărții lui John Bolton. Avocatul acestuia a acuzat Președinția SUA că dezvăluit pasaje din ea.
„În mod regretabil, este limpede din articolul publicat de New York Times că procesul de pre-publicare a fost corupt, iar informațiile au fost dezvăluite de persoane diferite de cele implicate în verificarea manuscrisului”, a spus avocatul lui Bolton, Charles J. Cooper.
Cartea de memorii le-ar fi oferit conslierilor și avocaților lui Trump o imagine despre ce ar declara fostul consilier pentru securitate dacă ar fi citat ca martor în procesul de impeachment. În plus, scrie NYT, ar fi întărit convingerea că Bolton trebuie oprit să facă acest lucru, au precizat surse din Casa Albă.
Administrația actuală de la Washington le-a ordonat lui Bolton și altor oficiali-cheie, cu informații de primă mână despre acțiunile președintelui Trump, să nu coopereze cu cei care l-au pus pe acesta sub acuzare. Bolton a precizat luna aceasta că va depune mărturie dacă va primi o citație în acest sens.
Unii oficiali de la Casa Albă l-au deschis pe Bolton ca pe un fost angajat plin de resentimente, pentru că a fost destituit de Trump, care a luat notițe pe care ar fi trebuit să le lase la Casa Albă în momentul în care a părăsit administrația.
Săptămâna trecută, Trump le-a spus jurnaliștilor că nu vrea ca Bolton să depună mărturie, iar dacă va face declarații publice ar afecta securitatea națională.
„Problema cu John este problema securității naționale”, a spus Trump la Forumul economic de la Davos. ”Îmi cunoaște gândurile. Știe ce cred despre liderii lumii. Ce se va întâmpla dacă va dezvălui lucrurile negative pe care le cred despre un anumit lider? Îmi va face munca foarte grea”, a spus Trump.