Kremlinul vrea să interzică presa străină în Rusia. Duma a aprobat un proiect de lege

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 24.05.2022 - 20:26
Kremlinul vrea să interzică presa străină în Rusia. Duma a aprobat un proiect de lege. / Foto: theguardian.com

Un proiect de lege care facilitează interzicerea presei străine în Rusia a fost aprobat în prima lectură de Dumă.

SHARE

Duma de Stat rusă (camera inferioară a parlamentului federal) a adoptat marţi, în primă lectură, un proiect de lege destinat să permită închiderea în Rusia, printr-o simplă decizie a parchetului, a acelor media străine care sunt acuzate de difuzarea unor informaţii considerate de autorităţile din Rusia drept mincinoase despre conflictul în Ucraina, relatează AFP.

Duma a indicat că aceste media ar putea fi interzise 'în cazul difuzării unor informaţii vizând discreditarea forţelor armate ruse sau legate de introducerea de sancţiuni ' împotriva Rusiei.

Citește și: Bombardiere chineze şi ruseşti au dat târcoale Japoniei. Tokyo protestează

Potrivit acestui proiect de lege, procurorul general sau adjuncţii săi vor avea dreptul de a retrage licenţa de difuzare a unei media dacă aceasta publică informaţii ce vor fi considerate 'ilegale' sau 'periculoase'.

Acreditările jurnaliştilor care lucrează pentru media străine ar putea fi de asemenea anulate, potrivit acestui text care urmează să fie adoptat în a doua şi a treia lectură de Dumă şi într-o lectură finală de Consiliul Federaţiei (camera superioară).

Într-un comunicat, Duma adaugă că proiectul respectiv de lege permite de asemenea 'închiderea sau limitarea activităţilor media în Rusia dacă autorităţile din ţara de origine a acestei mass-media comit acte neprietenoase faţă de media ruse în străinătate'.

La începutul lunii martie, autorităţile ruse au adoptat două legi ce reprimă faptul de a 'discredita' forţele armate ruse şi difuzarea de 'informaţii mincinoase' despre acestea, două delicte pasibile de pedepse grele cu închisoarea.

Citește și: VIDEO Londra trimite în Marea Neagră nave de război să escorteze transportul de cereale ucrainene

De la începerea războiului Kremlinului în Ucraina, media de stat ruse RT şi Sputnik au primit interdicţii de difuzare în Canada, Marea Britanie şi Uniunea Europeană, ceea ce sporeşte riscul de represalii împotriva redacţiilor din aceste ţări care lucrează în Rusia.

La 18 mai, Rusia a închis biroul din Moscova al radioteleviziunii canadiene CBC, în replică la interdicţia difuzării RT în Canada.

Săptămâna trecută, Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în SUA, a invitat autorităţile ruse să se renunţe la acest proiect de lege, apreciind că textul va 'facilita interzicerea arbitrară a mass-media şi va duce la o creştere a numărului de jurnalişti urmăriţi pentru difuzarea de informaţii '. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te