„Vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de preşedintele Katalin Novak, la Bucureşti, în septembrie 2022", spune Administraţia Prezidenţială.
Instituţia aminteşte şi de "participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Românei în septembrie 2023”.
Klaus Iohannis merge la Budapesta
Miza geopolitică este majoră şi ţine de jocul dublu făcut de Ungaria, în relaţia cu Rusia, Uniunea Europeană, SUA şi NATO.
Iniţiativa 3M presupune alimentarea cu LGN (gaz natural lichefiat), în principiu, de origine americană, pe linia dintre porturile lituanian Klaipeda şi o destinaţie finală din nordul Mării Adriatice, în Croaţia.
Fără discuţie, o asemenea rută nu este posibilă fără tranzitul rutei prin Ungaria. Dar Ungaria este de asemenea un importator net major de gaz rusesc în UE, încălcând regulile UE şi SUA, privind embargoul impus Moscovei, din cauza războiului din Ucraina.
Citeşte şi: VIDEO Klaus Iohannis: Lucrăm la extinderea facilităţii de tranzit a cerealelor ucrainene
„Este prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta, în ultimii 14 ani, şi reprezintă o ocazie pentru a discuta la acest nivel, despre stadiul relaţiei de parteneriat strategic şi despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum şi despre modalităţile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, spune Preşdinţia României.
Preşedintele Klaus Iohannis va arăta public, la Budapesta, că parteneriatul strategic dintre cele două ţări „reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale, pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie”.
„Cadrul oferit de acesta a condus timp de peste 20 de ani la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”, arată Administraţia Prezidenţială.
Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre măsurile fiscale: Este un pas în direcţia bună
Iohannis va reitera interesul şi deschiderea României pentru „o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria”, „în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”.
Ce se vede din ce nu se vede. În spatele uşilor închise
Cei doi preşedinţi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global, prin prisma războiului declanşat de Rusia, împotriva Ucrainei, cu accent pe implicaţiile de securitate, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie.
În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova, conform Digi24.
Citeşte şi: Klaus Iohannis zboară la ONU cu un avion „Bombardier” de 50.000.000$ și 11.000 km autonomie
În ceea ce priveşte agenda europeană, se vor discuta priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024.
Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în anul 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare, pentru Europa Secolului XXI, semnat la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani, anul trecut.