Kirilo Budanov, şeful spionajului militar ucrainean, urmează să devină ministrul Apărării de la Kiev

DE Alexandru Pop | Actualizat: 06.02.2023 - 10:07
Kirilo Budanov, şeful spionajului militar ucrainean, urmează să devină ministrul Apărării de la Kiev - Foto: Wikipedia/https://www.president.gov.ua

Kirilo Budanov, şeful GUR, serviciul de spionaj al armatei ucrainene, are 37 de ani şi grad de general maior. El urmează să fie numit în fruntea ministerului ucrainean al Apărării, unde, în plin război, îl înlocuieşte pe Oleksii Reznikov, actualul ministru.

SHARE

Budanov a absolvit Institutul Forţelor Terestre din Odesa în 2007, după care a servit în cadrul forţelor speciale ale Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina. A participat la operaţiuni militare speciale, informaţiile despre acestea fiind clasificate.

Cu câteva ore înainte ca toate avertismentele sale despre o invazie rusă să se dovedească a fi corecte, generalul maior Kirilo Budanov şi-a mutat soţia în biroul său, temându-se că se va întâmpla într-adevăr ce e mai rău, conform News.ro.

Citeşte şi: Şeful serviciilor secrete din Ucraina, Kirilo Budanov. Situaţia pe front este în impas

Era 23 februarie - noaptea dinaintea lansării invaziei ruse împotriva Ucrainei - iar Budanov îşi pusese în joc însăşi cariera, pentru că a fost printre puţinii oficiali ucraineni convinşi că Rusia era pe cale să atace şi să încerce să captureze capitala Kiev, relatează "The Washington Post".

El şi soţia priveau insistent şi îngrijoraţi ceasul în acea noapte. Budanov risca să rămână în curând fără slujbă, dacă totul nu decurgea aşa cum el prezisese şi cum comunicase, de altfel, şi conducerii politice - sceptice - a Ucrainei.

Citeşte şi: Generalul ucrainean Kirilo Budanov: Armata rusă, „un mit, o concentrare de putere medievală”

"Avusesem această discuţie că, dacă acel atac nu are loc, nu vom fi prea bine", a declarat el într-un interviu recent acordat cotidianului american The Washington Post.

"Spusesem în mod specific că la ora 4 dimineaţa va începe. Sună foarte ciudat, dar mi-era teamă că nu se va întâmpla cum ar fi urmat să se întâmple", a mărturisit el.

Unsprezece luni mai târziu, cuvintele lui Budanov, generalul în vârstă de 37 de ani, au o mare greutate în faţa preşedintelui Volodimir Zelenski şi a altora de la Kiev.

În cercurile politice ucrainene, el este respectat ca fiind singura persoană - împreună cu serviciile secrete americane şi britanice - care a avertizat corect, cu luni de zile înainte, ce plănuia Rusia.

La vremea respectivă, a fost în mare parte ignorat. Majoritatea celorlalţi oficiali guvernamentali şi militari ucraineni se aşteptau ca invazia Rusiei să se limiteze la partea de est a ţării mai degrabă decât un atac pe scară largă, în trei direcţii.

Prognoza lui Budanov pentru acest an este că Rusia se va concentra pe ocuparea unui număr mai mare de teritorii în regiunile estice Doneţk şi Luhansk.

O nouă ofensivă din partea forţelor sale staţionate la nord de Ucraina, în Belarus, este puţin probabilă, consideră Budanov, fiind doar o încercare de a distrage atenţia şi de a împrăştia trupele Kievului.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te