Călătoria va avea ca scop "aprofundarea legăturilor dintre guvernele noastre, economiile noastre şi popoarele noastre" şi "va face să progreseze angajamentul ferm" al Statelor Unite în favoarea unei regiuni Asia-Pacific "libere şi deschise", potrivit unui comunicat.
Joe Biden se va întâlni cu noul preşedinte sud-coreean, Yoon Suk-yeol, care îşi începe mandatul la 10 mai, şi cu premierul japonez Fumio Kishida.
La Tokyo, el va avea o reuniune cu liderii ţărilor membre ale Quad, alianţa Statelor Unite cu Australia, India şi Japonia. Iniţiată în 2007, această alianţă informală a fost relansată în 2017 pentru a contracara influenţa chineză, potrivit Agerpres.
Citește și: Putin și Zelenski se întâlnesc în următoarele zile la presiunea lui Erdogan. Ce șanse de pace sunt
Administraţia Biden consideră regiunea Asia-Pacific drept centrul politicii sale externe şi de apărare pentru a contracara expansiunea Chinei pe care o acuză în special că doreşte să controleze rutele comerciale internaţionale.
Primele două mari economii ale lumii se înfruntă din cauza comerţului, drepturilor omului şi a ceea ce liderul de la Casa Albă numeşte mai larg lupta dintre autocraţii şi democraţii.
Citește și: Forțele rusești de pe Insula Șerpilor, atacate de armata ucraineană în cursul nopții de marți
La rândul său, Coreea de Nord a efectuat în acest an o serie fără precedent de teste de arme în opoziţie cu sancţiunile, în special lansarea unei rachete balistice intercontinentale cu rază completă de acţiune (ICBM), stârnind îngrijorarea comunităţii internaţionale.
Temerile legate de China ori testele Coreei de Nord au fost, însă, eclipsate de la sfârşitul lunii februarie de invazia rusă a Ucrainei.
India şi multe ţări din regiune se tem că, din cauza crizei ucrainene, Washingtonul îşi va pierde interesul pentru regiunea Asia-Pacific.