Încornoratul de la Capitoliu: Ar fi corect ca Trump să-i grațieze pe cei ce i-au ascultat invitația

DE Alexandru Pop | 16.01.2021 - 11:33
Jake Angeli/FOTO: news.ro
Jake Angeli/FOTO: news.ro

„Șamanul de la Capitoliu”, protestatarul care a devenit imaginea evenimentelor violente de la Washington DC din 6 ianuarie, în urma cărora au murit cinci oameni, îi cere președintelui în funcție al SUA, Donald Trump, să îl grațieze pentru faptele sale, relatează The Independent.

SHARE

Jacob Anthony Chansley, care se recomandă drept „Șamanul QAnon”, spune că Donald Trump l-a invitat să atace Congresul în timp ce era validată victoria lui Joe Biden.

Cunoscut și drept Jake Angeli, bărbatul s-a predat autorităților americane sâmbătă și a fost pus sub acuzare pentru mai multe infracțiuni legate de pătrunderea sa ilegală în clădirea Capitoliului.

Avocatul său susține, însă, că „șamanul”, în vârstă de 33 de ani, s-a comportat pașnic și că autoritățile ar trebui să renunțe la caz – „Clientul meu a auzit cuvintele repetate frecvent de președintele Trump și a acționat în consecință. Cuvintele și invitația unui președinte ar trebui să însemne ceva”, a spus avocatul în apărarea clientului său, citat de Digi24.

„Având în vedere felul pașnic și adecvat în care dl. Chansley s-a comportat, ar fi corect și onorabil ca președintele să îl grațieze și pe el dar și pe ceilalți indivizi pașnici care au acceptat invitația președintelui cu intenții onorabile”, a concluzionat avocatul lui Jake Angeli.

„Șamanul” mănâncă numai organic

În timpul audierii, avocatul său din oficiu, Gerald Williams, i-a spus judecătorului că Chansley nu a mâncat nimic din ziua arestului și că are o dietă strictă, deși nu e clar dacă din motive de sănătate sau din motive religioase.

Judecătorul l-a desemnat pe avocatul din oficiu să rezolve această problemă împreună cu autoritatea unde Chansley este ținut în detenție.

Mama „șamanului QAnon”, Martha Chansley, le-a spus reporterilor că fiul ei are nevoie de o dietă organică: „Se îmbolnăvește foarte tare dacă nu mănâncă mâncare organică. Trebuie să mănânce”, le-a spus femeia jurnaliștilor.

Originar din Arizona, Angeli, care se autointitulează „Lupul din Yellowstone”, s-a remarcat deja în timpul demonstraţiilor pro-Trump din oraşul Phoenix în ultimele luni, arborând sistematic faimosul său coif. El se prezintă drept „soldat numeric al QAnon”, mişcarea al cărei erou este Donald Trump şi care consideră un triumf intruziunea de miercuri în sediul Congresului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te