Igor Dodon despre votul diasporei: Un electorat paralel, în disonanță cu preferințele populației

Candidatul clasat pe locul al doilea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, Igor Dodon, a criticat modalitatea de votare a electoratului din străinătate, asta după ce contracandidata sa, Maia Sandu, a fost votată acolo într-o proporţie de peste 70%.
„Putem spune că diaspora reprezintă un electorat paralel al R. Moldova. Acest electorat are propria viziune și propriile preferințe politice și în mare parte aceste preferințe ale diasporei se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește în țară”, a declarat luni Igor Dodon, potrivit Agora.md.
După procesarea a 100% din voturile exprimate duminică, Maia Sandu (candidata PAS) a obținut 36,16%, iar Igor Dodon (candidat independent) a obținut 32,61%.
În ceea ce privește voturile din străinătate, care reprezintă peste 10% din voturile totale, Maia Sandu a câștigat 70%, iar Igor Dodon doar 3,6%, potrivit G4media.ro.