Haos, în Belgia. Trenuri suspendate, zboruri anulate, școli și spitale închise. Ce se întâmplă?
Dacă aveți drum în Belgia zilele acestea, ar fi bine să luați în calcul că va fi haos mai ales în transporturi. Miercuri, 26 noiembrie, nu va decola niciun avion de pe aeroporturile din Bruxelles, Zaventem şi Charleroi, și începând de azi multe trenuri sunt suspendate.
Trenuri suspendate, zboruri anulate, creşe închise: Belgia se pregăteşte luni pentru trei zile de grevă în contextul reformelor propuse de guvernul De Wever pentru redresarea finanţelor publice, comparate de sindicate cu un „dezastru social”, relatează News.ro, citând AFP.
Haos, în Belgia. Trenuri suspendate, zboruri anulate, școli și spitale închise. Ce se întâmplă?
Greva este organizată în trei etape. Transportul public şi căile ferate demarează acţiunea luni, 24 noiembrie.
Operatorul feroviar belgian, SNCB, prevede circulaţia unui tren din două, sau chiar a unui tren din trei, în funcţie de linie. Mai multe trenuri Eurostar care leagă Bruxelles de Paris au fost, de asemenea, anulate.
Marţi, 25 noiembrie, li se vor alătura serviciile publice: şcoli, creşe, administraţii, spitale.
Iar marea grevă interprofesională e prevăzută pentru miercuri, 26 noiembrie. Amploarea exactă a perturbărilor este încă incertă.
În orice caz, greva va avea un efect foarte concret asupra traficului aerian: miercuri nu va decola niciun zbor comercial de pe cele două aeroporturi principale belgiene, Bruxelles-Zaventem şi Charleroi, companiile care le exploatează anticipând un procent ridicat de grevişti printre personalul responsabil cu controalele de securitate.
Citește și: Experiența traumatizantă a unei mămici românce în Belgia. Cum și-a găsit copilul la creșă?
Această mişcare socială a fost lansată la iniţiativa principalelor sindicate belgiene, angajate într-o luptă cu prim-ministrul Bart De Wever.
Belgia are unul dintre cele mai ridicate niveluri de îndatorare din zona euro, alături de Grecia, Italia şi Franţa.
Reformele privind piața muncii, drepturile la şomaj și pensiile, contestate de sindicate
La putere din februarie, conservatorul flamand cere ţării un efort major de economisire. El a pus pe agendă o serie de reforme structurale fără precedent privind liberalizarea pieţei muncii, drepturile la şomaj sau pensiile.
Dar doar un număr mic dintre marile reforme dorite de De Wever au fost realizate până în prezent. Şi asta pentru că cele cinci partide din coaliţia sa sunt divizate cu privire la amploarea reformelor, precum şi la modul de realizare a noilor economii bugetare în paralel cu o creştere puternică a cheltuielilor militare.
Şeful guvernului a acordat coaliţiei sale termen până la Crăciun pentru a ajunge la un acord.
Mişcarea de grevă reprezintă astfel o ocazie de a exercita presiuni asupra partidelor, în momentul în care negocierile dintre acestea continuă.
Este „un apel adresat prim-ministrului De Wever şi întregului guvern pentru a pune capăt dezbinării sociale”, afirmă sindicatele într-un comunicat.
Sindicatul socialist FGTB l-a acuzat pe prim-ministru de „dispreţ” şi „lipsă de respect” faţă de această mişcare socială.
Citește și: Facturile uriașe la energie din România, analizate la Bruxelles. Ce măsuri urgente propune UE
Principalele organizaţii sindicale belgiene au lansat numeroase apeluri la mobilizare de la venirea la putere a lui Bart De Wever.
Participarea a variat în funcţie de acţiuni. Una dintre cele mai importante manifestaţii a avut loc la mijlocul lunii octombrie, când zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzile Bruxelles-ului împotriva reducerilor bugetare considerate „brutale”.