marți 07 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Germania doreşte o politică de sancţiuni comună cu Statele Unite împotriva Chinei și Rusiei

Data publicării: 10.03.2021 • 12:21 Data actualizării: 10.03.2021 • 12:21
Germania speră că relaţiile îmbunătăţite cu SUA vor conduce la o politică de sancţiuni comună/FOTO: Getty
Germania speră că relaţiile îmbunătăţite cu SUA vor conduce la o politică de sancţiuni comună/FOTO: Getty

Germania speră că relaţiile îmbunătăţite cu SUA în mandatul preşedintelui Joe Biden vor deschide uşa pentru posibile sancţiuni comune împotriva Chinei şi Rusiei asupra drepturilor omului şi a altor abuzuri, a declarat marţi ministrul de externe Heiko Maas, scrie Reuters.

El a spus că partenerii transatlantici ar trebui să acţioneze împreună pentru a-şi apăra interesele şi valorile comune şi a deplâns lipsa unei acţiuni coordonate în timpul administraţiei fostului preşedinte Donald Trump.

Preşedinţia lui Trump a fost marcată de o presiune intensă asupra Germaniei în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor Berlinului privind cheltuieli de apărare mandatate de alianţa militară NATO, insistenţa Germaniei de a cumpăra gaze naturale ruseşti şi politicile comerciale.

De asemenea, Trump a iritat puterile europene ieşind din acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul, încheiat când Biden era vicepreşedinte în administraţia lui Barack Obama, precum şi prin exercitarea de presiuni pentru a exclude compania chineză Huawei din reţelele europene 5G.

Citește și: Adresa unei unități secrete, publicată de Voiculescu - motivul verificărilor Corpului de Control

"Sper că vom putea reveni la o poziţie comună transatlantică cu privire la sancţiuni ţintite, ceva ce nu a fost posibil în ultimii patru ani", a declarat Maas la un eveniment asupra relaţiilor SUA-Germania organizat de Brookings Institution, o organizaţie privată nonprofit.

Germania dorește o politică de sancţiuni comună împotriva Chinei și Rusiei

Germania a impus sancţiuni Rusiei împreună cu partenerii săi din Uniunea Europeană pentru înarmarea de către Moscova a forţelor separatiste în Ucraina şi atacurile asupra oponenţilor preşedintelui Vladimir Putin.

Citește și: 4.500 de euro pe lună pentru fosta șefă a DIICOT, vinovată de închiderea dosarului „10 august”

Cancelarul Angela Merkel a apreciat că gazoductul aproape finalizat Nord Stream 2 care va aduce gaz rusesc în Germania este un proiect comercial. Ea a respins cererile lui Trump de a renunţa la proiect şi a cumpăra gaz lichefiat din Statele Unite, în loc să fie dependentă de Rusia lui Putin pentru energie.

Germania a luat în ultimele luni măsuri pentru a satisface preocupările americane, extinzându-şi misiunea militară în Afganistan şi intenţionând să trimită o navă de război în Marea Chinei de Sud, unde Washingtonul afirmă că libertatea de navigaţie este ameninţată de China.

Germania încearcă să ia măsuri pentru a satisface preocupările SUA

Anul trecut, Germania a adoptat o lege de asigurare a unui nivel ridicat privind securitatea IT ce vizează producătorii de echipamente de telecomunicaţii pentru reţelele de generaţie următoare, precum Huawei din China, deşi legislaţia nu respectă interdicţia generală de utilizare a produselor fabricate de cel mai mare producător mondial - aşa cum a cerut Washingtonul, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră