Statele Unite au anunțat recent noi sancțiuni care vizează companiile implicate în construcția gazoductului Nord Stream 2, a cărei construcție este finalizată în proporție de 95 de procente.
În timp ce nemții si rușii descriu gazoductul Nord Stream 2 drept un proiect eminamente comercial pentru americani, ca si pentru mulți europeni de altfel, gazoductul are o clară semnificație geostrategică, oferă Moscovei un important instrument de presiune, în plan politic și economic, asupra Europei.
Succesul demersului american este însă îndoielnic, este de părere Dan Fried, de la Atlantic Council, fost coordonator pentru politica de sancțiuni la Departamentul de Stat, într-o reacție pentru Wall Street Journal.
„Se pune astfel o presiune suplimentară asupra proiectului, dar nu este clar dacă sancțiunile pot bloca construcția în acest stadiu. Este aproape gata".
Anunțul legat de sancțiuni făcut de Mike Pompeo a provocat multă iritare la Berlin, pe un fond oricum tensionat în relația dintre cele două părți, alimentat de frustrările americane față de refuzul Germaniei de a respecta angajamentul asumat în cadrul NATO de creștere a bugetului apărării pînă la nivelul a 2 procente din PIB dar și de asimetriilor existente în schimburile comerciale transatlantice, pe care Washingtonul le consideră defavorabile Statelor Unite.
O contribuție în acest sens au avut, desigur, și declarațiile fruste, nediplomatice, chiar dacă adesea justificate, ale președintelui Donald Trump vizavi de Germania.
„Prin anunțarea unor sancțiuni la adresa companiilor europene guvernul Statelor Unite nesocotește dreptul și suveranitatea Europei de a decide de unde și cum ne procurăm energia”, se spune într-un document de poziție al Ministerului de Externe German.
„Politica energetică a Europei se decide în Europa, nu la Washington”.
Reacție germană a fost evident salutată cu satisfacție nu doar la Moscova ci și la Beijing.
„Germania respinge amenințarea Statelor Unite de a impune sancțiuni legate de gazoductul Nord Stream 2”, notează, de pildă, China Daily, organul Partidului Comunist Chinez.
Pretenția Berlinului de a vorbi „în numele Europei” este însă departe de a fi una legitimă. Există o serioasă opoziție în interiorul UE privind gazoductul Nord Stream 2, mai ales în rîndul țărilor scandinave, statelor baltice și Poloniei. În fapt, încercările de a trece proiectul sub jurisdicție europeană, demers sprijinit inițial inclusiv de francezi, au fost respinse ferm de către guvernul de la Berlin.
Așa că, după o convorbire telefonică cu Angela Merkel Emmanuel Macron a renunțat la idee. La fel ca și alți lideri europeni contactați de către cancelarul german. Ceea ce nu face decît să trimită în derizoriu argumentul „politicii europene în materie de energie” invocat cu emfază la Berlin.
Criticile la adresa sprijinului Germaniei față de gazoductul Nord Stream 2 au fost virulente, cu precădere în Estul continentului.
În Polonia politicieni din tot spectrul politic, inclusiv fostul ministru liberal al afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, au comparat chiar cooperarea ruso-germană în cadrul proiectul Nord Stream 2 cu Pactul Molotov-Ribbentrop, semnat de Stalin și Hitler.
În ciuda acestei opoziții semnificative, de pe ambele maluri ale Atlanticului, oficialii germani nu au contenit să avertizeze Washintgonul că sancțiunile vor fi percepute la Berlin drept o „agresiune” și că nu va fi o confruntare doar cu Germania, ci cu întreaga Europă.
În acest punct trebuie făcute două observații importante:
1. Deși nu scapă nici un prilej de a ține altora lecții despre rolul și importanța „multilateralismului” cînd e vorba de interesele sale Berlinul nu are nici un fel de reținere să utilizeze tot arsenalul de „argumente” de care dispune pentru a-și impune voința asupra celorlalte state membre UE, în baza rolului dominant pe care îl joacă în Uniune;
2. Comportamentul Berlinului referitor la gazoductul Nord Stream 2 demonstrează, după cum aprecia și profesorul Carlo Masala, de la Universitatea Bundeswehr din Munchen, că pentru Germania relația cu Rusia este mai importantă decît securitatea țărilor de pe flancul estic al UE, un serios motiv de îngrijorare pentru multe dintre aceste state în această perioadă de mari frămîntări geopolitice în care nu e deloc exclus să asistam și la redesenări ale sferelor de influență.
Din nefericire pentru țările în cauză, multe dintre ele beneficiare nete de fonduri europene și acum dependente de pachetul de asistență financiară pentru contracararea crizei provocate de pandemie, ele sunt într-o evidentă poziție de inferioritate în relația cu Germania.
Capacitatea lor de a se opune Bruxelles-ului, care în mare măsură se pliază la dorințele Berlinului, va fi și mai mult diminuată în viitor cînd prin noul mecanism de monitorizare a respectării „valorilor europene” introdus recent în contextul Bugetului UE pentru perioada 2021-2017 și după intrarea în funcție a Procurorului European (impus de către germani) vor putea fi „disciplinate” și mai ușor prin blocarea accesului lor la unele fonduri europene.
Chestiunea gazoductului Nord Stream 2 a constituit un constant element de tensiune în relația bilaterală Berlin – Washington, încă din perioada președintelui Obama cu care, spre deosebire de Donald Trump, Angela Merkel avea relații extrem de calde.
Însă asta nu a împiedicat-o să respingă orice sugestii de abandonare a proiectului, invocînd motive frecvent schimbate, se plîngea un fost oficial al Casei Albe, de la presiuni din partea partenerilor de coaliție social-democrați pînă la cele din partea lobby-ului industrial.
Pentru Statele Unite dar si pentru mulți aliați din Europa dependența masivă a vechiului continent de livrările de energie din Rusia constituie o serioasă amenințare de securitate.
De altfel și Rusia și China s-au dovedit extrem de performante în utilizarea unor instrumente de putere non-militare pentru a face presiuni asupra adversarilor. Precum influența oferită de giganticul proiect de infrastructură Belt and Road al Chinei, în care sunt incluse și porturile din bazinul mediteranian pe care le deține (la Pireu) sau în care este implicată (Trieste, Genoa, Las Palmas Haifa, Egipt) dar și în cele din Rotterdam și Antwerpen.
La fel, extinsul sistemul de gazoducte prin care Rusia controlează o parte importantă a necesarului de energie al Europei ilustrează foarte bine acest tip de strategie.
În aceste condiții, președintelui Trump crede că proiectul ruso-german Nord Stream 2 este incompatibil cu dorința europenilor de a beneficia de umbrela de securitate americană din Europa exact împotriva Rusiei și se îndoiește, adesea public, că Germania ar mai fi realmente un aliat pentru America.
Regăsim critici severe la adresa Berlinului și în raportul Kremlin Watch Strategy 2019, realizat de think tank-ul European Values Center for Security Policy.
„Una dintre cele mai mari dezamăgiri care exisă în cadrul comunității de securitate care se concentrează asupra amenințării ruse este lipsa unui răspuns coordonat și decisiv din partea Germaniei, care contrastează puternic cu retorica establishment-ului german.
Angela Merkel este principalul suporter al sancțiunilor UE față de Rusia însă, în același timp, mediile politice germane pledează pentru proiectul geopolitic al Moscovei, Nord Stream 2, care este în contradicție clară cu interesele geopolitice și de securitate europene.”
Replica germană este că în fapt dependența este reciprocă: europenii sunt dependenți de energia din Rusia dar și rușii au nevoie de banii europenilor. Numai că dacă acest argument avea o oarecare relevanță în trecut acest lucru nu mai este astăzi valabil. Moscova are o alternativă.
O imensă rețea de conducte, în cadrul proiectului Power of Siberia, al cărei prim segment a fost inaugurat pe 2 decembrie 2019, în prezența lui Vladimir Putin și a lui Xi Jinping, va asigura infrastructura de distribuție a gazului rusesc extras de către Gazprom către China, devenită între timp cel mai mare importator de gaz din lume.
Așa că dacă Kremlinul ar decide la un moment dat să facă presiuni asupra europenilor oprind livrările de gaz cărțile de care ultimii ar dispune în acest joc geopolitic ar fi destul de slabe avînd în vedere alternativa chineză.
Însă dincolo de asta gazoductul Nord Stream 2 este o ilustrare cu forță simbolică a legăturilor extrem de strînse, în plan economic si politic, existente între cele două părți.
După cum subliniază autorii raportului citat mai sus, „penetrarea de către Rusia a cercurilor politice și intereselor de afaceri germane s-a dovedit a fi deosebit de reușită”.
Un rol special îl joacă din acest punct de vedere fostul cancelar Gerhard Schroder, cel care a semnat în 2005 cu Vladimir Putin acordul privind prima fază a gazoductului Nord Stream, în valoare de $7 miliarde.
Ulterior liderul de la Kremlin, cu care se află în relații extrem de apropiate, l-a recompensat oferindu-i poziția de președinte al Consiliului de Administrație al corporației care gestionează proiectul.
Un alt amănunt interesant este că Director General al consorțiului ruso-german este Mathias Warning, un fost ofițer STASI (Serviciile Secrete ale Germaniei de Est) pe care Putin îl cunoaște din perioada în care a fost parte a structurii KGB din Dresda.
Pentru a scoate în evidență semnificația acestor detalii un fost oficial american făcea o comparație plastică într-o videoconferință recentă CSIS – Atlantic Council cu tema Nord Stream 2: „imaginați-vă cum ar fi ca George W. Bush sau Barack Obama să ocupe poziția de președinte al unui consorțiu chinezo-american al cărui principal actor ar fi Huawei?
_____________
În fotografie sunt Vladimir Putin și Gerhard Schröder la Kremlin, înaintea festivității de depunere a jurămîntului la debutul ultimului mandat prezidențial al liderului rus, în mai 2018. În spatele lui Schroder se află Matthias Warning, CEO "Nord Stream 2 AG", fost ofițer STASI. PHOTO: ALEXEI DRUZHININ/RUSSIAN PRESIDENTIAL PRESS AND INFORMATION OFFICE/TASS/ZUMA PRESS
