Franţa avertizează că există riscul dispariţiei Libanului dacă nu se va forma rapid un guvern

DE Alexandru Pop | 27.08.2020 - 13:49
Locul exploziei din Beirut/FOTO: g4media.ro
Locul exploziei din Beirut/FOTO: g4media.ro

Franţa şi-a reiterat joi apelul la formarea rapidă a unui guvern şi la adoptarea de reforme „de urgenţă” în Liban, atrăgând atenţia că, în caz contrar, această ţară riscă să dispară, relatează AFP, citată de Agerpres.

SHARE

„Astăzi, riscul este dispariţia Libanului, aşa că trebuie luate aceste măsuri”, a spus ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian la postul de radio RTL.

După vizita preşedintelui Emmanuel Macron, care s-a deplasat la 6 august la Beirut, la două zile după explozia uriaşă care a zguduit oraşul, şeful diplomaţiei franceze a subliniat că aceste reforme nu pot fi făcute de clasa politică actuală, contestată de libanezi.

„Se fagocitează între ei pentru a obţine un consens asupra inacţiunii. Acest lucru nu mai este posibil şi o spunem cu tărie”, a declarat Jean-Yves Le Drian.

„Preşedintele republicii a spus-o când s-a aflat în Liban la 6 august şi o va spune din nou când va fi la Beirut marţi”, a adăugat el.

„Fiecare ştie ce trebuie să facă, dar nu mai există guvern în acest moment în Liban”, a continuat el. Premierul libanez Hassan Diab şi echipa sa au demisionat pe fondul criticilor de neglijenţă generală după explozia în port a mai multor mii de tone de nitrat de amoniu care a făcut circa 180 de morţi şi a distrus cartiere întregi din Beirut.

La peste două săptămâni de la demisia guvernului Diab, preşedintele Michel Aoun nu a fixat încă data consultărilor parlamentare pe baza căror ar urma să fie desemnat un nou şef al guvernului, pe fondul divergenţelor între partidele tradiţionale care controlează legislativul.

„Trebuie să se facă un guvern şi trebuie să se facă repede, pentru că există o urgenţă, deopotrivă umanitară şi sanitară (…) şi apoi urgenţa politică, dacă vrem ca această ţară să reziste”, a insistat ministrul afacerilor externe.

„Această ţară este pe marginea prăpastiei. Jumătate din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, tineretul este dezorientat, şomajul este înspăimântător, inflaţia este stupefiantă”, a spus el.

De aceea, trebuie format un „guvern de misiune” care să poată pune rapid în aplicare „reforme indispensabile, pentru că altfel comunitatea internaţională nu va răspunde apelului”, a reiterat Jean-Yves Le Drian.

„Nu vom semna un cec în alb pentru un guvern care nu pune în aplicare reformele pe care toată lumea le ştie”, a insistat el, invocând în special reforma serviciilor publice şi a sistemului bancar.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te