Autorităţile de la Helsinki au urmărit cu tot mai mare îngrijorare strategia liberală a Suediei vecine în contextul pandemiei, temându-se că navetiştii transfrontalieri ar putea accelera răspândirea virusului în părţile nordice ale Finlandei, unde există o numeroasă populaţie în vârstă şi unde resursele de terapie intensivă sunt limitate.
"Scopul guvernului este de a reduce şi mai mult deplasările în zona de navetă de peste graniţa cu Suedia şi Norvegia", a precizat guvernul finlandez într-un comunicat.
Finlanda a înregistrat 2.176 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 27 de decese până marţi, în timp ce în Suedia vecină statistica arată 7.206 cazuri de infectare şi 477 de decese, conform unui bilanţ realizat de Reuters.
Sute de angajaţi din sănătate care trăiesc în Finlanda trec zilnic frontiera spre Suedia şi sunt vitali pentru serviciile din zona de graniţă din Suedia.
"Finlanda consideră indispensabil ca Suedia să îşi instruiască personalul sanitar să ofere o mai bună protecţie şi să crească testarea acestor grupuri", a precizat guvernul de la Helsinki.
Executivul finlandez a restricţionat deja călătoriile prin graniţele sale de nord pentru navetişti, însă acum numai angajaţii din posturi esenţiale vor putea să traverseze frontiera, cu dovada de la angajator a importanţei lor.
"Finlandezii care fac naveta spre Suedia şi Norvegia pe la frontierele Finlandei trebuie să rămână în condiţii de similare cu carantina atunci când sunt în Finlanda", a precizat guvernul.
Ţările nordice au renunţat la controalele de paşapoarte între ele în 1952 şi au o tradiţie lungă de lucru transfrontalier nerestricţionat.
Guvernul finlandez a recomandat de asemenea ca firmele de transport să oprească toate vânzările de bilete din Suedia, Estonia şi Germania spre Finlanda până când vor fi ridicate restricţiile.
"Răspândirea epidemiei a încetinit" în Finlanda, a spus ministrul de interne Maria Ohisalo într-o conferinţă de presă, adăugând că guvernul va oferi mai multe detalii în următoarele zile despre aşa-numita strategie de ieşire, pentru ridicarea treptată a restricţiilor.