Cum au fost manipulați britanicii pe Facebook în campaniile pro- Brexit

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.07.2018 - 18:37

Facebook a încasat 2,7 milioane de lire sterline de pe urma campaniilor pro-Brexit, ”Vote Leave” și ”BeLeave”, pentru a direcționa anunțuri către anumite grupuri de persoane, cu scopul de a-i convinge să voteze anti- UE la referendumul din 2016, informează BBC.

SHARE

Gigantul american social media a prezentat aceste anunțuri unei comisii a Camerei Comunelor care investighează fenomenul ”fake news” în campania pentru referendumul din 2016. Aceste reclame pot fi văzute acum de toată lumea, nu doar de cei cărora le-au fost adresate pe Facebook.

Anunțurile au fost create de compania canadiană Aggregate AIQ și se axează pe aspecte specifice,  cum ar fi imigrația sau drepturile animalelor, susceptibile de a atinge sensibilitățile unor anumite grupuri de persoane, în funcție de vârstă, domiciliu și alte date personale, preluate de pe Facebook sau din alte surse.

Cele 120 de pagini puse la dispoziție de Facebook confirmă concluziile Comisiei Electorale din Marea Britanie, care, săptămâna trecută, a stabilit că a fost încălcată legea electorală, deoarece campaniile ”Vote Leave” și ”BeLeave” au lucrat împreună, lucru negat de organizatorii lor. 

Totuși, noile informații furnizate de Facebook demonstrează că un număr de anunțuri ”BeLeave” au fost trimise din contul ”Vote Leave”, cum este și acesta:

În total au fost difuzate 1433 de mesaje diferite, potrivit datelor furnizate de Facebook,  deși nu este menționat de fiecare dată că este vorba de o campanie pro- Brexit. 

Anunțurile au fost văzute de mai mult de 169 de milioane de ori în total. 

Un mesaj ca cel de mai jos a fost distribuit iubitorilor de animale:

Urșii polari au fost folosiți și ei în această campanie.

Un mesaj care vizează iubitorii de ceai este mai evident pro-Brexit:

Mesajele campaniei ”BeLeave” au fost direcționate în special către alegătorii mai tineri,cărora li s-a promis un "viitor mai strălucitor", dacă Marea Britanie va opri "reglementările UE, care ne țin în trecut". Bruxelles-ul a fost acuzat că reglementează aplicațiile de ride-sharing, cum este Uber.

Potrivit datelor furnizate de Facebook, una dintre cele mai vizionate imagini au fost produse de BeLeave. 

Imaginea de mai jos a fost afișată pe ecranele membrilor publicului- țintă de peste cinci milioane de ori:

Votanții mai în vârstă au fost asaltați cu mesaje referitoare la sumele cu care Marea Britanie contribuie la UE. Mai mult de 140 de anunțuri s-au referit la informația, de altfel controversată, potrivit căreia cele 350 milioane de lire sterline, trimise la UE în fiecare săptămână, ar putea fi cheltuite pentru Programul Național de Sănătate (NHS). 

Imigrația a fost și ea o temă predilectă. Unul din anunțuri sugera că întreaga populație a Turciei se îndreaptă spre Regatul Unit:

În debutul campaniei ”Vote Leave” a fost lansat o amplă operațiune de recoltare a datelor, prin intermediul unui concurs care promitea un premiu de 50 de milioane de lire pentru cei care ghicesc rezultatele tuturor celor 51 de meciuri de la Campionatul European de Fotbal din 2016.

Șansele de a câștiga acest concurs au fost calculate la 5 000 000 000 000 000 000 000.

---------------------

Foto: BBC

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te