marți 18 noiembrie
EUR 5.0859 USD 4.3906
Abonează-te
Newsweek România

Dosarele Epstein zguduie Washingtonul. Congresul forțează votul de desecretizare blocat de Trump

Data publicării: 18.11.2025 • 14:40 Data actualizării: 18.11.2025 • 14:40
Donald Trump - Foto: Profimedia images
Donald Trump - Foto: Profimedia images
epstein
epstein

Congresul SUA se pregătește să voteze legea care obligă la publicarea tuturor dosarelor Epstein, după luni de blocaj politic. Donald Trump, care a încercat să împiedice votul, a cedat presiunii partidului său și anunță că va semna legea, deși se teme că scandalul nu se va încheia

Camera Reprezentanților ar putea adopta chiar marți proiectul de lege care obligă Departamentul de Justiție să dezvăluie integral dosarele legate de Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de copii în scopuri sexuale și a cărui moarte și rețea de relații continuă să alimenteze controverse grave la Casa Albă, scrie The New York Times.

Dosarele Epstein zguduie Washingtonul. Congresul forțează votul de desecretizare blocat de Trump

Oficiali ai Casei Albe recunosc că, deși publicarea completă ar elimina speculațiile, scandalul va continua să producă efecte.

„Oare oamenii vor fi vreodată mulțumiți?”, a spus un oficial, sub protecția anonimatului.

„Nu, pentru că oamenii din această țară cred cu adevărat că guvernul federal deține o listă cu pedofilii care lucrează cu Jeffrey Epstein. Și asta pur și simplu nu este adevărat.”

epstein
Jeffrey Epstein - Foto: Profimedia images

Potrivit acestuia, și Senatul ar urma să adopte legea, iar președintele Trump, cedând sub presiune după ce republicanii s-au întors împotriva sa, a declarat că o va semna.

Citește și: Donald Trump îi îndeamnă pe republicani să voteze pentru publicarea dosarelor lui Jeffrey Epstein

Trump, acuzat că a încercat luni întregi să blocheze votul

Liderii republicani au blocat luni de zile votul, însă presiunea internă și presiunile de la Casa Albă au înclinat balanța. În ultima săptămână, Donald Trump a realizat că nu își mai poate controla partidul și a cedat în fața „realității inevitabile”, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

Până duminică, Trump a încercat să oprească votul, temându-se că democrații folosesc scandalul pentru a depăși Partidul Republican în sondaje.

Citește și: Lansat de ziua lui Jeffrey Epstein, un album din 2003 aruncă în aer stratosul politic american

Oficialii americani confirma că a încercat inclusiv să convingă congresmeni în întâlniri private și, în unele cazuri, chiar prin intermediul procurorului general și al directorului FBI.

Schimbarea s-a produs după ce zeci de republicani i-au transmis că îl vor contrazice.

„Strategia actuală este de a le oferi republicanilor o victorie aparentă”, a spus un oficial.

„Astfel, ei se pot întoarce în circumscripțiile lor și pot spune: «Am votat pentru publicarea dosarelor Epstein»”.

Duminică seara, Trump și-a anunțat noua poziție într-o postare pe Truth Social: „Republicanii din Camera Reprezentanților ar trebui să voteze pentru publicarea dosarelor Epstein, pentru că nu avem nimic de ascuns și este timpul să trecem peste această farsă a democraților”.

De la opoziție feroce la acceptare: „Sigur că da, voi semna”

Luni, președintele a anunțat că „sigur” va semna legea, deși administrația sa insistă că nu există documente suplimentare care să poată fi legal dezvăluite.

Problema, însă, a fost amplificată de propria echipă: în februarie, procurorul general Pam Bondi a alimentat suspiciunile afirmând la Fox News că o „listă” legată de Epstein se afla pe biroul său.

Documentele deja predate Congresului au inclus un e-mail din 2018 în care Epstein scria că Trump „știa despre fete”, însă nu există dovezi care să indice implicarea acestuia în actele infracționale. Trump neagă orice legătură ilegală și susține că s-a certat cu Epstein cu ani în urmă.

Mai mulți republicani au recunoscut că votul nu va închide subiectul. Președintele Comisiei de Supraveghere, James Comer, a catalogat votul drept „de fațadă”.

Episodul a dezvăluit o fisură rară în controlul strict exercitat de Trump asupra Partidului Republican. De teama presiunii electorale, tot mai mulți congresmeni au semnat o petiție care obliga la vot, depășind pragul de 218 semnături.

Reprezentantul Ro Khanna, co-sponsor democrat al proiectului, a descris schimbarea ca pe „o capitulare în fața matematicii”. El estimează un vot aproape unanim.

Până și republicani care numeau proiectul „farsa Epstein” au anunțat că îl vor susține, temându-se să nu pară că protejează un infractor sexual.

Trump pierde teren înainte de alegerile de la jumătatea mandatului

Schimbarea de poziție subliniază o realitate politică sensibilă: controlul lui Trump asupra partidului se erodează, în contextul scăderii în sondaje, creșterii prețurilor și diviziunilor interne.

În primele luni ale mandatului său, președintele dicta agenda publică și avea o influență masivă asupra Congresului. Acum, pe fondul unei coaliții republicane tot mai fragmentate, episodul Epstein este un caz rar în care partidul său i-a impus direcția.

Liderul majorității din Senat, John Thune, nu a garantat încă un vot, însă un eventual consens în Camera Reprezentanților ar putea crea presiune puternică asupra Senatului pentru a avansa proiectul.

„Lăsați pe oricine să se uite la ele, dar nu vorbiți prea mult despre ele”, a spus Trump luni în Biroul Oval, încercând să minimizeze subiectul.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră