După pierderea alegerilor, Dodon a spus că vrea să consulte grupurile parlamentare pentru a evita o criză politică. Și dacă, până acum, convins că va obține un nou mandat, insista asupra extinderii atribuțiilor șefului statului, acum, după înfrângere, Dodon îi amintește președintelui ales, Maia Sandu, că Moldova e republică parlamentară și că președintele își poate îndeplini angajamentele doar dacă are susținerea Legislativului și Executivului.
Invitația la consultări, lansată de Igor Dodon, se pare că nu a suscitat interesul fracțiunilor parlamentare. Deputații PAS și cei din Platforma DA au declinat-o din start și i-au amintit președintelui în exercițiu că „exercitarea puterii în nume propriu înseamnă uzurparea puterii de stat” – cea mai gravă crimă împotriva poporului. Opoziția i-a sugerat lui Dodon să-și adune pungile și conservele cu carne de la reședința prezidențială (Condrița) și să elibereze cât mai curând instituția prezidențială pentru Maia Sandu.
De partea cealaltă, Dodon susține că, până pe 24 decembrie, el este „președinte în exercițiu cu toate atribuțiile”: „Avem un Guvern funcțional, avem cea mai numeroasă fracțiune din Parlament (PSRM – 37 de deputați din 101) și, sunt convins, vom avea și o majoritate în Parlament care să susțină acest Guvern”, a spus Dodon. Deputatul Platformei DA, Igor Munteanu, consideră însă că Dodon a înțeles greșit prevederea legală: „Am văzut data de 24 decembrie pe care şi-a stabilit-o singur Igor Dodon. Transferul de putere poate avea loc din momentul în care CEC transmite rezultatele alegerilor, pentru validare, Curții Constituţionale, iar aceasta le validează. Până la sfârşitul lunii noiembrie ar putea fi validate alegerile, așa că fără niciun fel de 24 decembrie. Astea sunt nişte invenţii”, a spus Munteanu.
Au acceptat consultările cu Dodon doar deputații socialiști. Au respins invitația inclusiv democrații, care până nu demult făceau parte din coaliția de guvernare controlată de Igor Dodon. Liderul PDM, Pavel Filip, a spus că actualul guvern trebuie demis și instituit un „guvern al unității naționale” până la alegerile parlamentare anticipate, agreat de toate partidele autentice. Contra lui Dodon este și formațiunea lui Andrian Candu „Pro Moldova”, care le-a sugerat socialiștilor, după eșecul înregistrat duminică în alegeri, să se debaraseze de Igor Dodon, potrivit g4media.ro.