Marina Tauber a condus protestele de stradă împotriva preşedintelui ţării, Maia Sandu, care susţine integrarea rapidă în Uniunea Europeană a R. Moldova.
Deputata pro-rusă din Partidului Șor, Marina Tauber, reținută pe aeroportul din Chişinău
Tauber este un membru important al celui de-al doilea partid de opoziţie din R. Moldova, condus de Ilan Şor, care locuieşte în exil în Israel şi a fost condamnat luna trecută la 15 ani de închisoare în legătură cu o fraudă bancară.
Preşedintele Maia Sandu şi alţi oficiali din R. Moldova spun că rolul lui Tauber în proteste face parte din încercările de a perturba viaţa publică şi de a acţiona în interesul Rusiei.
Citește și: Vaticanul conduce negocieri de pace în Ucraina. Zelenski va lupta până la moarte cu arma în mână
"Orice persoană este obligată să respecte normele legale ale Republicii Moldova şi orice acţiune care încalcă aceste norme este supusă pedepsei... prin lege", a declarat, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a preşedintelui R. Moldova, Irina Gotisan.
Citește și: General ucrainean: "Situația la Bakhmut, complicată dar rușii nu reușesc să preia controlul"
Tauber se confruntă cu acuzaţii de fraudă legate de finanţări ale partidului şi a fost arestată în timp ce încerca să plece în Israel, încălcând ordinele instanţei. Ea a rămas în arest luni seara, conform Parchetului.
Autorităţile de la Chişinău au denunţat invadarea Ucrainei de către Rusia şi au acuzat Kremlinul că încearcă să destabilizeze R. Moldova.