De ce vrea Trump Fâșia Gaza? Război pentru exportul de gaze din Mediterana spre Europa.
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că Fâșia Gaza va fi predată SUA de către Israel la sfârșitul luptelor și că „nu va fi nevoie de soldați din partea SUA”.
El susține că palestinienii ar avea „o șansă de a fi fericiți, în siguranță și liberi” datorită schemei de relocare pe care a propus-o, care prevede ca palestinienii să fie strămuți în Egipt și Iordania.
De ce vrea Trump Fâșia Gaza?
Dincolo de declarațiile președintelui american că va face din Fâșia Gaza „riviera” Orientului Mijlociu, se află o strategie extrem de tensionantă privind exploatarea uriașului rezervor de petrol și gaze din Mediterana de Est.
„SUA, lucrând cu mari echipe de dezvoltare din întreaga lume, vor începe încet și cu grijă construcția a ceea ce va deveni una dintre cele mai mari și spectaculoase dezvoltări de acest gen de pe Pământ”, a declarat Trump, stârnind un val de dezaprobare din Europa, interesată de importul de gaze din Mediterana, mai ales de la invazia Rusiei în Ucraina.
Din 2006, Europa și-a aratătat interesul pentru gazul din estul Mediteranei ca o resursă cu un potențial imens de a asigura creștere economică, atenuarea schimbărilor climatice și reducerea dependenței de aprovizionarea cu gaze rusești.
Companii europene au fost implicate în explorarea gazelor, în timp ce Uniunea Europeană a susținut în mare măsură ideea unei noi conducte care să conecteze câmpurile israeliene și egiptene cu Cipru și Europa continentală, potrivit European Council of Foreign Relations.
Însă exploatarea gazelor și petrolului din Mediterana se dovedește a fi cauzatoare de războaie și tensiuni diplomatice între țări rivale privind zonele economice exclusive (ZEE) și drepturile de explorare.: Israel, Turcia, Grecia, Cipru, Egipt, Libia, Siria, Autoritatea Palestiniană, Liban.
Gazul din estul Mediteranei rămâne incredibil de important pentru statele din regiune, putând nu doar să le sporească securitatea energetică și să stimuleze dezvoltarea economică, dar și să exporte.
US Geological Survey estimează că bazinul Levantului – apele Ciprului, Egiptului, Israelului, Libanului și Palestinei – conține 122,4 trilioane de metri cubi de gaz recuperabil din punct de vedere tehnic.
Mari companii de exploatare prezente în Mediterana
Eni din Italia deține cele mai mari participații din regiune, cu exploatații masive în Egipt și blocuri de explorare în largul Republicii Cipru și Liban. Alte companii occidentale – BGG (Regatul Unit), Total (Franța), Kogas (Coreea), ExxonMobil (Statele Unite) – s-au alăturat Eni în Cipru, în timp ce BG deține singurul câmp din Palestina.
Potrivit Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) din 2019, rezerve importante de petrol și gaze naturale au fost găsite în largul Fâșiei Gaza și în alte părți din Cisiordania ocupată de Israel. Descoperirile semnificative de gaze naturale în estul Mediteranei promiteau oportunități de dezvoltare pentru palestinieni, care nu au nicio altă resursă naturală. de ce nu s-a întâmplat acest lucru?
British Gas a confirmat încă din 1999 că rezervele din Gaza Marine sunt estimate la 1,1 trilioane de metri cubi de gaze naturale, suficient pentru dezvoltarea celei mai sărace regiuni. În același an, Autoritatea Palestiniană a acordat British Gas Group un contract de 25 de ani pentru exploatarea zăcământului de gaze naturale Gaza Marine, 60% aparținând palestinienilor. Până acum, palestinienii nu au beneficiat niciodată de aceasta.
Acordurile de la Oslo, semnate de Israel și palestinieni în 1993, au aprobat înființarea Autorității Palestiniene (AP).
Citește și: Turcia vrea resursele de petrol și gaze ale Siriei pentru a elimina Rusia de pe piața europeană
Acordul de la Oslo II semnat în 1995 a acordat Autorităților Palestiniene (AP) jurisdicție maritimă asupra apelor sale până la 20 de mile marine de coastă, prin urmare, AP a semnat un contract de 25 de ani pentru explorarea gazelor cu British Gas Group (BGG) în noiembrie 1999.
Acordurile de la Paris ulterioare, care abordau aspectul economic au prevăzut că orice dezvoltare a resurselor naturale trebuie să se facă cu aprobarea israeliană.
Israelul a motivat că Gaza și Palestina nu constituie un stat suveran și, prin urmare, nu are dreptul de a cere suveranitatea asupra Zonei Economice Speciale conform Legii Mării (Unclos), deși Palestina a fost acceptată ca membru observator al ONU în 2012.
Guvernul israelian a aprobat totuși dezvoltarea Gaza Marine, ulterior blocând-o pentru a evita ca veniturile din rezervele de gaze naturale să cadă în mâinile organizației teroriste Hamas, care a preluat violent Fâșia Gaza de la AP în 2007, la doar doi ani după ce Israelul și-a retras trupele din teritoriu.
Războiul din Gaza a oprit cu totul proiectele de exploatare a Gaza Marine.
Războiul Rusiei din Ucraina menține însă importul de către Europa a gazelor din Mediterana de Est, o alternativă valoroasă pentru a diversifica sursele de energie și pentru a scădea dependența guvernelor europene de gazul rusesc.
În urmărirea acestui obiectiv, UE a semnat un memorandum de înțelegere cu Egipt și Israel în iunie 2022, facilitând transportul de gaze din oricare țară în Europa prin cele două instalații de gaz natural lichefiat subutilizate ale Egiptului: instalația Idku operată de Shell și uzina Damietta operată de Eni.
Intervenția lui Donald Trump în „afacere” înseamnă pentru mulți specialiști în domeniu intervenția SUA pentru a controla exploatarea și exportul gazelor din Mediterana către Europa.
Război pentru exportul de gaze din Mediterana spre Europa
Noile resurse de petrol și gaze naturale găsite în estul Mediteranei sunt evaluate la 524 de miliarde de dolari, din care, conform unui raport ONU, o parte semnificativă va trebui să provină din teritoriul ocupat al Palestinei.
Și apoi, mai este Turcia și interesele sale în regiune, în special în domenul resurselor. Producția în aceste ape în litigiu ar constitui o linie roșie pentru Turcia.
Conductele oferă cele mai bune economii la scară largă pentru exportul de gaze. Acesta este motivul pentru care Egiptul, Israelul, Republica Cipru, Grecia și Italia susțin toate construcția gazoductului submarin EastMed către Italia - o mișcare care ar elimina Turcia.
Citește și: Un nou război începe pentru gazele din Mediterana. Rusia trimite trupe în estul Libiei
Pentru a-și apăra poziția și gazoductul spre Europa, Turcia a desfășurat nave de explorare și foraj în apele cipriote grecești și a trimis nave pentru a hărțui operațiunile companiilor internaționale.
Totodată, Libia și Turcia și-au delimitat granița maritimă în noiembrie 2019, blocând calea conductei celorlate țări. Piețele de destinație actuale ale Israelului sunt Egipt și Iordania, dar vizează piața europeană.
Republica Cipru are deja acorduri pentru a trimite viitoarele exporturi de gaze – dincolo de ceea ce consumă insula – către aliații SUA, Egipt și Israel, pentru reexport.
Terminalele mediteraneene de export GNL din Egipt de la Idku și Damietta pot deservi Europa în mod flexibil, dar sunt mai puțin avantajoase din punct de vedere comercial pentru Israel decât o conductă care duce direct din câmpurile sale mediteraneene, potrivit European Institute of the Mediterranean (IEMed).
După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Europa a încercat să asigure alternative la aprovizionarea cu energie a Rusiei și a reînviat o inițiativă palestiniană de a extrage gaze naturale în largul coastei Gaza.
Citește și: Turcia grăbește Siria la un acord pentru granițe maritime. Vizează gazele din Mediterana
SUA și UE și-au anunțat sprijinul pentru un plan de construire a unui coridor economic care să lege India de Orientul Mijlociu și Europa - un proiect masiv care să rivalizeze cu Inițiativa Belt and Road a Chinei.
Inițiativa a fost abandonată în urma războiului Israelului în Gaza. În timpul acestui război, la 29 octombrie 2023, Guvernul lui Netanyahu a acordat 12 licențe la șase companii, inclusiv BP și ENI din Italia, pentru explorarea gazelor naturale în zona bazinului mediteranean al țării.
Pentru piețele energetice, războiul și devastarea zonei prelungește incertitudinea cu privire la viitorul industriei de gaze EastMed și capacitatea sa de a deveni un exportator major către piețele europene sau alte piețe.
O reescaladare a războiului ar putea avea un impact potențial asupra costurilor de transport pe Canalul Suez, crescând ulterior prețul Qatar LNG, care a apărut ca o sursă alternativă de energie notabilă pentru Europa ca urmare a reducerii importurilor de gaze rusești din 2022.
În plus, dacă Iranul se va implica direct în conflictul zonal, cresc riscurile și, în consecință, costurile pentru navele cu LNG care traversează Strâmtoarea Ormuz.
Turcia este cea care vine tare din urmă pentru controlul exportului de gaze spre Europa printr-o conductă proprie.
Recent, a început demersurile pentru un acord de demarcație maritimă cu Siria, după formarea unui guvern permanent la Damasc, a declarat ministrul turc al Transporturilor, Abdulkadir Uraloglu.
Turcia, care i-a susținut pe rebelii sirieni care l-au răsturnat pe președintele Bashar al-Assad, a reușit și să anuleze contractul fostului președinte cu Vladimir Putin, prin care închiria portul Tartus pe 49 de ani Rusiei.
În dreptul portului Tartus este un uriaș zăcământ de petrol și gaze, neexplorat din cauza războiului din Siria, care a durat 13 ani.
Acordul de demarcație maritimă ar fi în conformitate cu dreptul internațional și ar permite două țări să determine autorități pentru explorarea petrolului și hidrocarburilor, a precizat ministrul Abdulkadir Uraloglu.
