Într-un experiment condus de Universitatea din Copenhaga, participanţii poartă ochelari de realitate virtuală şi intră în rolul unei persoane vârstnice care trebuie să traverseze piaţa evitând trecătorii îmbrăcaţi în roşu, infectaţi cu noul coronavirus. Personajele vaccinate sunt îmbrăcate în albastru.
''A fost, într-adevăr, foarte distractiv. Te face să simţi că eşti acolo'', a declarat Adam, un participant care s-a infectat în jocul pe care l-a jucat într-un parc din Copenhaga.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, 39% finalizat. Se montează cabluri. Inaugurat, 2023
Adam a spus că se decisese să se vaccineze împotriva COVID-19 înainte de a juca acest joc.
''Cunoaştem, din studii similare, că după ce oamenii au trecut printr-o experienţă de realitate virtuală ca aceasta, intenţia lor de a se vaccina a crescut. Am observat deja acest lucru în cazul COVID'', a declarat Robert Bohm, profesor de psihologie la Universitatea din Copenhaga, cu referire la un studiu online efectuat anterior de cercetători.
Această idee poate fi pusă în aplicare în cabinetele medicilor, a sugerat el.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că imunizarea previne 4 până la 5 milioane de decese în fiecare an.
În februarie-martie, peste un sfert dintre adulţii din Uniunea Europeană au declarat că ar refuza vaccinarea împotriva COVID-19, după cum a arătat un sondaj efectuat de agenţia Uniunii Europene Eurofound.
Citește și: Nicușor Dan a demarat dezinsecția și deratizarea în Capitală