Există puține țări în care o teorie a conspirației a devenit rațiune de stat. Ungaria este una din aceste țări. În urmă cu cinci ani, premierul Viktor Orbán l-a declarat pe miliardarul american de origine ungară George Soros dușmanul numărul unu al statului maghiar. Soros ar fi cel care trage sforile într-o mare conspirație împotriva Ungariei. Obiectivul său ar fi răsturnarea regimului Orbán, destrămarea statelor europene suverane și înlocuirea populațiilor lor cu migranți.
Miliardarul de 89 de ani ar fi susținut în demersul său de mai mulți "mercenari" și "agenți". Printre aceștia, ONG-uri, jurnaliști, oameni de știință, dar și UE și ONU. Criza coronavirus este un prilej de reluare a incitării la ură împotriva lui Soros. Desigur că, potrivit guvernului de la Budapesta, Soros s-ar afla în spatele criticilor internaționale aduse legii de urgență din Ungaria. Soros ar fi "marele maestru" al "birocraților de la Bruxelles", după cum a declarat Orbán în ultima ediție a interviului său radiofonic săptămânal. Și purtătorul de cuvânt guvernamental Zoltán Kovács tună și fulgeră aproape zilnic împotriva așa-zisei "orchestre Soros", în timp ce presa afiliată regimului de la Budapesta vorbește de un "atac total" lansat împotriva Ungariei de "rețeaua Soros", scrie dw.com.ro