Criză politică în Franța. Macron îi cere premierului să nu demisioneze: Stabilitatea țării, în joc

DE Daniel Toșa | Actualizat: 08.07.2024 - 14:39
Criză politică în Franța. Macron îi cere premierului să nu demisioneze: Stabilitatea țării, în joc - Foto: Profimedia images
Criză politică în Franța. Macron îi cere premierului să nu demisioneze: Stabilitatea țării, în joc - Foto: Profimedia images

Criză politică în Franța. Președintele francez Emmanuel Macron a decis luni să îl păstreze în funcție pe prim-ministrul Gabriel Attal pentru a asigura "stabilitatea" țării, în urma alegerilor parlamentare în care partidul de guvernământ și-a pierdut majoritatea.

SHARE

"Președintele i-a cerut lui Gabriel Attal să rămână prim-ministru deocamdată pentru a asigura stabilitatea țării," a anunțat Palatul Elysee într-un comunicat potrivit Reuters.

Criză politică în Franța. Macron îi cere premierului să nu demisioneze: Stabilitatea țării, în joc

"El i-a mulțumit pentru campaniile alegerilor europene și legislative pe care le-a condus," se mai adaugă în comunicat.

Premierul francez, Gabriel Attal, a anunţat duminică seara că îşi va prezenta demisia preşedintelui Emmanuel Macron luni dimineaţă, după alegerile legislative anticipate.

Attal a precizat că este pregătit să rămână în funcție ca interimar, dar decizia finală aparține președintelui.

Premierul a făcut aceste comentarii după ce coaliţia franceză de stânga Noul Front Popular a câştigat cele mai multe locuri în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor, dar fără a obţine majoritatea absolută în parlament, conform principalelor institute de sondare.

Citește și: Cum au reacționat politicienii europeni la înfrângerea lui Le Pen? „Ce era mai rău a fost evitat"

Attal, care face parte din partidul Renaissance al preşedintelui Emmanuel Macron, a declarat după publicarea primelor proiecţii, că alianţa Ensemble (Împreună), condusă de Renaissance, nu are majoritate pentru a guverna. Tabăra guvernamentală a lui Attal va scădea probabil de la 245 de locuri la între 150 şi 180 din cele 577 de locuri din camera inferioară a parlamentului (Adunarea Naţională), devenind a doua forţă ca mărime după NFP, care ar urma să aibă între 172 şi 215 locuri.

"Ţara noastră se confruntă cu o situaţie politică fără precedent şi se pregăteşte să primească lumea în câteva săptămâni", a declarat Attal, referindu-se la Jocurile Olimpice de la Paris, care încep pe 26 iulie.

Citește și: ALEGERI FRANȚA Stânga câștigă surprinzător. Partidul lui Macron, pe 2. Extrema dreaptă, înfrântă

"Prin urmare, îmi voi asuma în mod evident funcţiile atâta timp cât datoria o va cere", a adăugat el într-o declaraţie oficială după proiecţia mandatelor în noua Adunare Naţională, în care blocul macronist se situează pe locul al doilea, în spatele Noului Front Popular de stânga şi înaintea extremei drepte.

Attal, cel mai tânăr premier din istoria Franței

Macron l-a numit pe Attal în funcţia de prim-ministru în ianuarie. La vârsta de 34 de ani, el a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria modernă a Franţei.

El era considerat foarte popular şi avea reputaţia de a fi capabil să discute probleme cu reprezentanţii altor tabere politice. Cu toate acestea, nu a reuşit să scape guvernul francez de problemele din parlament. De asemenea, Attal a condus campania pentru alegerile parlamentare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te