joi 23 octombrie
EUR 5.0823 USD 4.3826
Abonează-te
Newsweek România

Cinci guvernatori ucraineni şi patru viceminiştri, demiși din funcții după un scandal de corupție

Data publicării: 24.01.2023 • 15:37
Cinci guvernatori ucraineni şi patru viceminiştri, demiși din funcții după un scandal de corupție - FOTO: Profimedia
Cinci guvernatori ucraineni şi patru viceminiştri, demiși din funcții după un scandal de corupție - FOTO: Profimedia

Cinci guvernatori regionali şi patru viceminiştri au fost demişi din funcţie în Ucraina, a anunţat marţi guvernul, citat de France Presse, după un scandal de corupţie presupus în armată şi în plină invaziei a ţării de către Rusia.

Potrivit lui Taras Melniciuk, reprezentant al guvernului pe lângă Parlament, guvernatorii regiunilor Dnipropetrovsk (centru) Valentin Reznicenko, Zaporojie (sud) Oleksandr Staruh, Sumi (nord) Dmitro Jivîtski, Herson (sud) Iaroslav Ianuşevici şi al capitalei Kiev, Oleksi Kuleba, îşi vor părăsi posturile.

Reznicenko a fost acuzat de mai multe media în noiembrie că a atribuit contracte de reparaţii de drumuri în valoare de zeci de milioane de euro unui grup co-fondat de iubita sa care lucrează ca antrenor de fitness.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, acest bărbat şi colegii săi din regiunile Sumi, Herson şi Zaporojie figurează în anchete judiciare, în timp ce demiterea lui Kuleba este legată de următoarea sa numire în cadrul administraţiei prezidenţiale.

Guvernul i-a demis de asemenea pe viceministrul apărării Viaceslav Şapovalov - a cărui demisie a fost deja anunţată marţi mai devreme -, pe cel al politicii sociale Vitali Muzîcenko şi doi viceminiştri ai dezvoltării teritoriale, Ivan Lukeria şi Viaceslav Negoda.

Citește și: Serviciile secrete ucrainene: Putin e în viață pentru că e tratat de cei mai buni medici occidentali

Anatoli Ivankevici şi Viktor Vîşniov, ambii şefi adjuncţi ai serviciului ucrainean de transport maritim şi fluvial, au fost de asemenea revocaţi din posturile lor.

Aceste concedieri şi demisii în cascadă intervin după dezvăluirile presei cu privire la preţuri umflate într-un contract de aprovizionare alimentară pentru armata ucraineană, primul scandal de corupţie izbucnit de la începutul războiului în cadrul Ministerului Apărării.

Citește și: Corupție pe coridorul grânelor la Odesa cu tentacule în Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat luni seară o serie de "decizii legate de personal" pe fondul acestui scandal.

Cazurile de corupţie erau ceva obişnuit înainte de invazia rusă a Ucrainei. Acest scandal intervine în momentul în care Kievul cere aliaţilor săi occidentali, al căror sprijin militar şi financiar este crucial, să trimită sute de tancuri pentru a face faţă Moscovei, notează AFP.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră