Potrivit unui comunicat remis News.ro, eurodeputaţii au fost de acord că noul „certificat UE Covid-19” - în locul „adeverinţei electronice verzi”, conform propunerii Comisiei - ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult.
Documentul, care poate fi în format digital sau pe suport de hârtie, va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului sau, în funcţie de caz, că a obţinut recent un rezultat negativ al testului sau că a trecut printr-o infecţie anterioară cu virusul. Cu toate acestea, certificatele UE Covid-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii.
Propunerea legislativă privind cetăţenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi 31 abţineri, în timp ce propunerea privind resortisanţii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi „pentru”, 80 „împotrivă” şi 70 abţineri. Votul a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunţate joi dimineaţa. Atât Parlamentul, cât şi Consiliul sunt acum gata să înceapă negocierile. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic de vară.
Teste gratuite pentru Covid-19 şi fără restricţii de călătorie suplimentare
Titularii unui certificat UE Covid-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului. Eurodeputaţii au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite”.
Compatibilitatea cu iniţiativele naţionale
Parlamentul doreşte să se asigure că certificatul UE funcţionează în paralel cu orice iniţiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, acelaşi cadru juridic comun.
Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen), susţin eurodeputaţii. Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru utilizare de urgenţă.
Vaccinuri accesibile, alocate la nivel mondial
În cele din urmă, deputaţii subliniază că vaccinurile împotriva Covid-19 trebuie să fie produse la scară largă, la preţuri accesibile şi alocate la nivel mondial. De asemenea, aceştia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la problemele grave cauzate de nerespectarea termenelor de producţie şi de livrare.
În urma votului în plen, Juan Fernando López Aguilar (S&D, Spania), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile şi raportor, a declarat: „Trebuie să punem în aplicare certificatul UE Covid-19 pentru a restabili încrederea cetăţenilor în spaţiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. Statele membre trebuie să îşi coordoneze răspunsul în condiţii de siguranţă şi să asigure libera circulaţie a cetăţenilor în UE. Vaccinurile şi testele trebuie să fie accesibile şi gratuite pentru toţi cetăţenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricţii suplimentare odată ce certificatul este în vigoare”.