Centrala nucleară Zaporojie este „scăpată de sub control”, avertizează șeful AIEA

DE Daniel Toșa | 03.08.2022 - 11:48
Centrala nucleară Zaporojie este „scăpată de sub control”, avertizează șeful AIEA/FOTO: Profimedia

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a avertizat că Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa aflată în Ucraina, ”este complet scăpată de sub control”.

SHARE

Rafael Grossi a declarat într-un interviu acordat marţi pentru The Associated Press că situaţia devine din ce în ce mai periculoasă la centrala Zaporojie din oraşul sud-estic Enerhodar, pe care trupele ruse l-au cucerit la începutul lunii martie.

”Fiecare principiu al siguranţei nucleare a fost încălcat. Ce se află în joc este extrem de serios şi extrem de grav şi periculos”, a afirmat el.

Grossi a citat multe încălcări ale siguranţei centralei, adăugând că aceasta se află ”într-un loc în care războiul activ este în desfăşurare”, lângă teritoriul controlat de Rusia.

Integritatea fizică a centralei nu a fost respectată, a spus el, invocând bombardamentele de la începutul războiului, când centrala a fost cucerită, şi acuzaţiile reciproce ale Ucrainei şi Rusiei referitoare la organizarea de atacuri la Zaporojie.

Citește și: VIDEO China anunță exerciții militare cu muniție reală privind Taiwanul începând de marți noapte

Există ”o situaţie paradoxală” în care centrala este controlată de Rusia, dar personalul său ucrainean continuă să-şi conducă operaţiunile nucleare, ceea ce duce la momente inevitabile de fricţiuni şi presupuse violenţe, a subliniat Grossi.

Deşi AIEA are unele contacte cu personalul, acestea sunt ”defectuoase” şi ”inconsecvente”, a mai spus el.

Citește și: VIDEO Avioane chinezești SU-35 surprinse în imagini în timp ce se apropiau de Taiwan

Grossi a adăugat că lanţul de aprovizionare cu echipamente şi piese de schimb a fost întrerupt, ”deci nu suntem siguri că uzina primeşte tot ce are nevoie”.

De asemenea, AIEA trebuie să efectueze inspecţii pentru a se asigura că materialul nuclear este protejat, ”şi există o mulţime de material nuclear care trebuie inspectat”, a menţionat el.

”Când punem totul cap la cap, avem o multitudine de lucruri care nu ar trebui să se întâmple niciodată în nicio instalaţie nucleară. Iar acesta este motivul pentru care am insistat încă din prima zi că trebuie să putem merge acolo pentru a efectua această evaluare a siguranţei şi securităţii, pentru a face reparaţii şi pentru a asista aşa cum am făcut deja la Cernobîl”, a evocat Grossi.

AIEA trebuie să meargă la Zaporojie, ”pentru a preveni producerea unui accident nuclear”, potrivit directorului agenţiei nucleare a ONU.

Grossi a spus că el şi echipa sa au nevoie de protecţie pentru a ajunge la centrală şi de cooperarea urgentă a Rusiei şi Ucrainei.

Fiecare parte doreşte ca această misiune internaţională să plece de la diferite locaţii, un lucru înţeles în lumina integrităţii teritoriale şi a consideraţiilor politice, dar vizita unei echipe a AIEA la Zaporojie este urgentă, a argumentat Grossi.

”AIEA, prin prezenţa sa, va descuraja orice act de violenţă împotriva acestei centrale nucleare. Deci. În calitate de funcţionar public internaţional, ca şef al unei organizaţii internaţionale, implor ambele părţi să lase această misiune să continue”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te