Casa Albă a reacţionat vineri cu ironie la anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin că va candida pentru un nou mandat în martie anul viitor, ceea ce l-ar putea menţine la putere până în 2030.
"Va fi o cursă grozavă, nu-i aşa?", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, care a refuzat să mai adauge şi altceva pe această temă.
Casa Albă îl ironizează pe Putin după anunțul că va candida din nou: „Va fi o cursă grozavă”
Presa rusă se aştepta ca Putin să-şi anunţe candidatura în cadrul conferinţei sale de presă anuale din 14 decembrie - prima de la începutul invaziei asupra Ucrainei -, dar şeful de la Kremlin s-a grăbit şi a făcut anunţul cu aproape o săptămână mai devreme.
Citește și: Poate fi Rusia înfrântă decisiv?
''Înţeleg că acum nu pot face altfel. Îmi voi prezenta candidatura la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse", a declarat Putin vineri, la finalul unei ceremonii cu ocazia Zilei Eroului Patriei.
Opoziţia şi analiştii văd alegerile din 17 martie 2024 din Rusia ca pe un plebiscit privind războiul din Ucraina, în care nici Kremlinul, nici armata rusă nu au reuşit să-şi îndeplinească obiectivele stabilite în februarie 2022, când au declanşat invazia.
Citește și: VIDEO Operațiune de sabotaj a SBU în Rusia. Calea ferată care leagă Rusia de China, aruncată în aer