sâmbătă 25 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Cancelarul Germaniei și președintele Franței avertizează: Democraţiile europene sunt în pericol

Data publicării: 04.10.2025 • 08:48 Data actualizării: 04.10.2025 • 08:48
Emmanuel Macron și Friedrich Merz - Foto: Profimedia Images
Emmanuel Macron și Friedrich Merz - Foto: Profimedia Images

La aniversarea a 35 de ani de la căderea zidului Berlinului și reunificarea Germaniei, cancelarul german și președintele Franței au avertizat că democraţiile europene sunt în pericol și că Europa trebuie să devină mai puternică.

Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat vineri că Europa trebuie să devină mai puternică pentru a se apăra împotriva unei „axe” de ţări autocrate care vizează democraţia liberală mai agresiv decât oricând de la Războiul Rece încoace.

Vorbind alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, la un eveniment care a marcat cea de-a 35-a aniversare a reunificării Germaniei, ambii lideri au avertizat că Europa trebuie să se pregătească pentru a face faţă schimbărilor politice şi economice masive din întreaga lume, relatează News.ro, citând Politico.

Citește și: Putin are de rezolvat o „problemă de milioane de dolari” ca să devină nemuritor. Ce zic cercetătorii

Cancelarul Germaniei și președintele Franței avertizează: Democraţiile europene sunt în pericol

„Centrele de putere din lume se schimbă într-o măsură nemaiîntâlnită de la sfârşitul Războiului Rece”, a declarat Merz.

„O axă de state autocratice care contestă ordinea liberală din întreaga lume reprezintă o provocare directă pentru democraţiile occidentale. De aceea trebuie să ne recâştigăm capacitatea de a ne apăra libertatea”, a pledat el.

„Strălucirea a ceea ce noi, în Occident, numim democraţie liberală se diminuează în mod vizibil”, a spus Merz adăugând că „nu mai este de la sine înţeles că lumea se va orienta spre noi, că va urma valorile noastre, ale democraţiei liberale. Se formează noi alianţe ale autocraţiilor împotriva noastră şi atacă democraţia liberală ca mod de viaţă”.

Citește și: NATO simulează în Ungaria scenariul în care Rusia a invadat Europa. Râul Tisa, crucial

Invazia totală a Rusiei în Ucraina şi erodarea alianţei transatlantice

Recentele tulburări globale au lovit Germania cu o forţă deosebită. Invazia totală a Rusiei în Ucraina şi erodarea alianţei transatlantice au obligat liderii ţării să investească masiv în reconstrucţia armatei germane relativ slabe.

Şocul energetic care a însoţit invazia Ucrainei şi războaiele tarifare ale preşedintelui american Donald Trump au lovit industria germană în mod deosebit de puternic.

Dar şi Macron, vorbind după Merz, a repetat o parte din mesajul cancelarului, argumentând că Europa trece printr-o „degenerare a democraţiei” din cauza atacurilor de pe diferite fronturi – inclusiv din interior.

„Suntem ameninţaţi şi din exterior. Dar nu trebuie să fim naivi. În interior, ne întoarcem împotriva noastră; ne îndoim de propria noastră democraţie”, a spus el.

„Vedem peste tot că se întâmplă ceva cu structura noastră democratică. Dezbaterea democratică se transformă într-o dezbatere a urii”, a subliniat preşedintele francez.

O mare parte din această degenerare se datorează discursului online pe platformele controlate de firme americane şi chineze, a observat Macron.

„Suntem vinovaţi că am cedat spaţiul nostru democratic public reţelelor sociale deţinute de mari antreprenori americani şi de firme chineze ale căror interese nu sunt deloc supravieţuirea şi buna funcţionare a democraţiei noastre”, a punctat Macron.

Ambii lideri au afirmat că Europa trebuie să-şi consolideze competitivitatea economică pentru a avea puterea necesară pentru a face faţă provocărilor unei lumi în rapidă schimbare.

„Ordinea economică globală este rescrisă, este reconstruită”, a spus Merz. „Egoismul devine din nou mai vizibil. Şi poate că de aceea am devenit mai slabi din punct de vedere economic şi de aceea promisiunile sociale pe care ni le-am făcut reciproc sunt mult mai greu de îndeplinit astăzi decât erau înainte”, a arătat el.

Merz a îndemnat Europa să „se opună unui nou val de protecţionism în lume” prin promovarea unor noi reguli comerciale şi căutarea de noi pieţe.

„Europa trebuie să se concentreze din nou pe competitivitatea sa economică”, a spus el.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră