BIOGRAFIE Cine este Boris Johnson, premierul pe sârmă, și cum a ajuns să conducă Marea Britanie

Asta scria anul trecut jurnalistul BBC News John Pienaar, în portretul pe care i l-a dedicat proaspătului premier al Marii Britanii, Boris Johnson.

Succesor al Theresei May, jobul lui Johnson este să scoată țara din Uniunea Europeană până la 31 ianuarie 2020. „Boris Johnson este cel mai bun candidat  pentru electoratul conservator eurosceptic și este capabil să-i ofere acestuia Brexitul la timp“, crede Pienaar.

Dar cine este Boris Johnson? Cum a ajuns el să ocupe funcția deținută în trecut de iluștrii săi predecesori, Winston Churchill și Margaret Thatcher? Pe primul îl divinizează. 

A scris chiar o biografie a sa, destul de apreciată. A fost jurnalistul preferat al „Doamnei de fier“, pe vremea când, jurnalist fiind, trimitea de la Bruxelles articole de un euroscepticism care-i servea muniție lui Thatcher în lupta cu UE. 

Va reuși Boris Johnson să se ridice la înălțimea așteptărilor britanicilor? Nimeni nu poate oferi un răspuns la această întrebare. Personalitatea paradoxală a noului premier îi face misiunea și mai grea.

„Talentul său de a se conecta cu oamenii, de a-i face să se simtă bine în preajma lui e unicat în viața publică din Marea Britanie“, constată Pienaar. Este suficient? Vom vedea.

„Box cu celebrități?“

„Tot ce am văzut, auzit sau citit despre noul lider al Marii Britanii sugerează că nu îi este frică de contactul fizic și, implicit, să-și asume riscuri politice sau sociale. Îi place foarte mult ideea de a lupta“, scrie jurnalistul BBC.

El își amintește că, în trecut, a fost la un pas de o confruntare fizică cu Boris Johnson, în emisiunea „Box cu celebrități“, difuzată de BBC 2.

„Nu mă voi lupta cu tine. Ești imens!“, i-a spus Boris Johnson, în primă instanță. S-a răzgândit după câteva minute. „Ok! O voi face. Dar trebuie să-mi promiți că nu-mi vei rupe nasul“.

Pienaar i-a promis asta, dar cei doi nu au ajuns la o confruntare directă, deoarece s-a opus „British Boxing Board of Control“, instituția care conduce pugilismul profesionist din Marea Britanie.

Aceasta a ajuns la concluzia că un meci de box între „doi amatori de vârstă mijlocie, puțin instruiți, poate fi un gest nesăbuit și iresponsabil“, motiv pentru care a anulat lupta.

„Nu am detectat (la Boris Johnson - n. red.) instinctul tradițional de a-și proteja demnitatea. Din contră. L-am invitat în emisiune tocmai pentru că îi pasă atât de puțin de asta“, creionează Pienaar una din trăsăturile de caracter ale noului premier.

„Nu am detectat la Boris Johnson instinctul de a-și proteja demnitatea. Din contră...“

Într-adevăr, nu puține au fost momentele în care Johnson a făcut gesturi excentrice, care i-au adus faima de „bufon“.

În august 2012, pe când era primarul Londrei, iar metropola găzduia Jocurile Olimpice, Boris Johnson a rămas suspendat, timp de aproximativ 10 minute, în timp ce încerca să coboare pe o tiroliană în Victoria Park.

Primăria amenajase un spațiu în care fanii puteau urmări competiţiile de la JO pe nişte ecrane uriaşe.

În timp ce încerca să coboare pe cablul lung de 45 de metri, primarul a rămas suspendat „ca un ciudat ornament de Crăciun“, deasupra oamenilor aflaţi la sol, potrivit relatărilor BBC.

„Boris este destul de impresionant, pentru că este o dovadă că poți avea succes prin inteligență pură, fără prea multă muncă“, punctează John Pienaar în portretul său.

Copilăria și tinerețea

Premierul Marii Britanii s-a născut pe 19 iunie 1964. Numele său complet este  Alexander Boris de Pfeffel Johnson.

Deși este un englez pur-sânge, „stereotip“ chiar, strămoșii săi sunt un amestec de creștini englezi, musulmani turci și evrei din Europa de Est.

Străbunicul său din partea mamei a fost un rabin lituanian ortodox. Străbunicul din partea tatălui a fost un activist politic turc, Ali Kemal, linșat, se pare, după ce a căzut în mâinile naționaliștilor aflați la putere.

Bursier al Regelui, la Eton

„Boris“, scrie Sonia Purnell în biografia ce i-a dedicat-o liderului conservator, „este numele unui prieten de familie, emigrant rus“.

A venit pe lume la New York, unde și-a petrecut primii ani din viață alături de tatăl său, Stanley, și mama sa,
Charlotte, într-o casă vizavi de faimosul Hotel Chelsea, locul preferat al multor vedete rock.

Tatăl său schimba joburile foarte des și călătorea mult. Lipsea uneori cu lunile de acasă. În 14 ani, familia s-a mutat de 32 de ori de pe un continent pe altul.

La Oxford, împreună cu politicianul grec Melina Mercouri (1986)

Mama sa, o pictoriță destul de cunoscută, era punctul de stabilitate în viața tânărului Boris. 

Stanley a început, la un moment dat, un master în economie agricolă și a sugerat, ulterior, că a fost o încercare nereușită de a fi recrutat spion al SUA.

A lucrat o vreme la Banca Mondială, de unde a fost concediat pentru că a sugerat, la un moment dat, să i se acorde Egiptului un împrumut de 100 de milioane de dolari pentru construcția a trei piramide și a unui sfinx, care să revitalizeze turismul. Era o glumă de 1 Aprilie, pe care șefii săi nu au gustat-o deloc.

Prezentator al emisiunii BBC, „Have I got news for you“ (2002)

Familia lui Boris s-a mutat la Bruxelles, unde tatăl său a obținut un job la Comisia Europeană.

Era 1974 când mama sa, Charlotte, a suferit o cădere nervoasă și a fost nevoită să-și părăsească cei patru copii (doi băieți și două fete) și să meargă în Anglia, timp de nouă luni, pentru tratament psihiatric la Spitalul Maudsley din sudul Londrei.

În această perioadă, Charlotte a pictat o serie de tablouri tulburătoare, păstrate într-un album la British Library. Cei patru copii au fost trimiși la școala-internat Ashdown House  din East Sussex.

La o petrecere, împreună cu viitoarea sa soție Allegra Mostyn-Owen (stânga) și sora sa, Rachel (1985)

E perioada în care Boris a devenit foarte introvertit și orientat către cărți, o formă de evadare din situația sa familială dificilă. Obișnuia să le spună surorilor sale „Hai să ne jucăm de-a cititul“ de câte ori acestea îl invitau la vreun joc specific copilăriei.

Leo, fratele lui Boris, și-a făcut o carieră în domeniul finanțelor, iar surorile sale, extrem de competitive, s-au orientat tot către politică.

Cu Petronella Wyatt, la o petrecere „The Spectator“ (2006)

Rachel s-a alăturat recent liberal-democraților, ea reușind mai degrabă în jurnalism decât în politică. Jo a lucrat în Downing Street 10 pe poziția de consultant politic, a devenit ministru sub David Cameron și a fost păstrată în guvern de Theresa May.

„Ambiția lui Stanley a fost să ridice o dinastie jurnalistică și politică. A reușit“, scrie John Pienaar.

Tânărul Boris Johnson era student la Eton, cea mai faimoasă și mai scumpă scoală privată din Marea Britanie, când părinții lui, care locuiau la Bruxelles, s-au despărțit, cu puțin timp înainte de Crăciunul din 1978.

Marina Wheeler, a doua soție a lui Boris

„Nu-i place să vorbească despre asta, sau despre efectul asupra sa, dar a fost dureros. Viața timpurie a lui Boris Johnson nu poate fi descrisă ca fiind ușoară sau lipsită de suferință.

Amabilitatea a fost deseori descrisă drept un mecanism de apărare, ascunzând o minte  ascuțită și un instinct orientat spre avantajul personal“, punctează jurnalistul BBC.

Studiile

„Nu-mi amintesc să fi predat cuiva care să învețe mai repede“, își amintește Clive Williams, profesor la Ashdown House, pe care Boris Johnson a urmat-o înainte de a ajunge la Eton.

A urmat cursurile faimoasei școli private britanice fiind un beneficiar al prestigioasei Burse a Regelui. Aici l-a cunoscut pe fostul premier conservator, David Cameron, și pe Vicontele Althorp, fratele Prințesei Diana. De ambii l-a legat o strânsă prietenie.

Foștii colegi de la Eton intervievați de BBC și-l amintesc pe Boris drept „scrobit, foarte englez, cam excentric, cu un caracter distinct, dezordonat, foarte inteligent, sclipitor chiar, capabil să obțină rezultate impresionante, cu un dezvoltat simț al proprietății și un formidabil partener de dezbateri“.

A câștigat apoi o bursă de studii clasice la Colegiul Balliol,  unul dintre colegiile constitutive ale Universității Oxford.

David Cameron, William Hague, Michael Gove și Jeremy Hunt, actuali lideri ai Partidului Conservator,  erau tot la Oxford în acea vreme. Laburiștii erau și ei bine reprezentați: frații David și Ed Miliband, Ed Balls și Yvette Cooper.

„Ce trupă ascuțită la minte eram. Probabil că suntem și acum“, a glumit, la un moment dat, Boris Johnson. 

La Oxford, s-a alăturat - împreună cu David Cameron, George Osborne și Jeremy Hunt - faimosului Club Bullingdon, frecventat de studenți bogați, elitiști și… bătăuși.

De altfel, Cameron este celebru pentru distrugerea sălilor de mese ale universității“. La Oxford a reușit să-și construiască o rețea de cunoștințe care i-a fost foarte necesară în cariera sa de jurnalist și politician.

Jurnalistul

Prima sa tentativă în jurnalism a eșuat lamentabil. Pe când era în primul an la Oxford, s-a alăturat ziarului „The Times“, condus la acea vreme de legendarul Charlie Wilson.

Nu a reușit să scrie un articol inofensiv despre descoperirea unui palat al lui Edward al II-lea, pe malul sudic al Tamisei.

Contextul istoric pe care l-a dat a fost lipsit de sens, iar citatele, irelevante. A fost trimis la plimbare. Putea însemna sfârșitul carierei sale în jurnalism. Nu a fost însă așa.

Redactorul-șef de la „ The Daily Telegraph“, Max Hastings, i-a dat o a doua șansă, iar Boris Johnson a acceptat-o fără să clipească.

A fost trimis corespondent la Bruxelles și a devenit, în scurt timp, „un pionier al reportajului eurosceptic“.

Titlul unui articol al lui Boris Johnson din acea vreme suna așa: „Bruxelles recrutează adulmecători pentru a se asigura că gunoiul de grajd european miroase la fel“.

A ajuns șeful corespondenților „The Telegraph“ la Bruxelles și unul din jurnaliștii favoriți ai lui Margaret Thatcher, fostul premier fiind o adeptă a ideii că birocrația Uniunii Europene subminează suveranitatea Marii Britanii.

„Jurnalismul lui Boris Johnson împletea armonios informația reală cu ficțiunea eurosceptică sălbatică“, punctează portretul publicat de BBC.

„Îi slujea pe stăpânii săi într-un mod foarte abil, dar nu am simțit că ar crede în ce spune. Era un om foarte inteligent, mult mai inteligent decât mine, putea distinge nuanțe și subtilități, dar acestea nu se regăseau în scrisul său“, i-a povestit David Usborne („The Independent“) lui Andrew Gimson, într-un interviu pentru cartea acestuia.

Nici Max Hastings, fostul său editor de la „The Daily Telegraph“, nu este mai îngăduitor cu Boris Johnson. „Relația sa cu integritatea, adevărul și standardele morale a fost întotdeauna incertă, ca să fiu politicos.

Mai mult ca orice alt politician britanic, este un geniu. Este minunat că le spune oamenilor ce vor să audă și că face acest lucru cu inteligență, cu eleganță, cu stil. Întrebarea care se pune: este sincer?“, se întreabă
Hastings.

Celebritatea

Boris Johnson a ajuns, apoi, editorul publicației „The Spectator“, cel mai bine vândut săptămânal conservator din Marea Britanie, și a găzduit show-ul satiric difuzat în prime-time de BBC, „Am o știre pentru tine“. Celebritatea câștigată i-a permis să intre în Parlament, în 2001, ca succesor al lui Michael Heseltine, un politician conservator de mare anvergură în acea vreme.

În 1993, a divorțat de prima sa soție, Allegra Mostyn-Owen, pe care o cunoscuse la Oxford.  S-a căsătorit ulterior cu Marina Wheeler, cu care a avut patru copii în șase ani.

A obținut o poziție în Cabinetul din umbră al conservatorilor, de la liderul partidului de atunci, Michael Howard. A pierdut-o în scurt timp, după ce a mințit în legătură cu o aventură pe care a avut-o cu colega sa de la „The Spectator“,  Petronella Wyatt.

Tabloidele au scris că relația sa cu Petronella Wyatt nu a fost singura de acest gen, dar, așa cum remarca Max Hastings, „moralitatea sa îndoielnică nu i-a provocat pagube politice permanente“.

În 2008, a fost ales apoi primar al Londrei. A avut două madate, până în 2016. A fost primul și singurul politician conservator care a câștigat alegerile în cosmopolita capitală britanică. În mandatul său, Londra a găzduit Jocurile Olimpice. 

Au fost mandatele său un succes? Depinde pe cine întrebi. Construcția de case a crescut. Criminalitatea a scăzut. „Bicicletele Boris“ au umplut străzile orașului.

Parlamentarii conservatori care i-au fost colegi la Primăria Londrei vorbesc foarte mult despre abilitățile sale.
Malthouse Kit, fost viceprimar responsabil cu ordinea publică, a declarat că Boris Johnson a reușit să „combată sărăcia, să reducă criminalitatea - în special crimele săvârșite cu arme albe -, să construiască case pentru oameni, să le ofere un oraș mai curat și mai ecologic“.

James Cleverly adaugă: „Știu că poate conduce o operațiune de succes. Am făcut parte din echipa sa și l-am văzut făcând asta pentru Londra timp de opt ani“. Ambii și-au anunțat intenția de a deveni lideri ai Partidului Conservator, dar au renunțat la idee și l-au susținut pe Boris Johnson.

Ministru de Externe

Mandatul de doi ani al lui Boris Johnson în fruntea Ministerului de Externe a fost presărat cu multe gafe. Înainte de a ajunge șef al diplomației, Johnson a scris un poem insultător despre președintele Turciei și o capră.

Mai mult, a comparat Uniunea Europeană cu ambițiile lui Napoleon și Hitler de a domina continentul. 

Greșelile sale în cazul Nazanin Zaghari-Ratcliffe nu pot fi justificate în nicun fel. În timp ce era ministru, audiat de o comisie parlamentară, Boris Johnson a declarat că femeia, care avea dublă cetățenie iraniană și britanică, instruia jurnaliști în Iran.

Ea fusese arestată, pe 3 aprilie 2016, de autoritățile de la Teheran. Afirmațiile lui Johnson au ajutat foarte mult partea iraniană, în timp ce apropiaţii femeii au susţinut mereu că aceasta se afla acolo în vacanţă.

După acest episod, Ken Clarke, veteran al parlamentarilor britanici, a declarat pentru BBC. „[Boris Johnson] a fost un dezastru.

Diplomații au fost puși la zid. Nu a citit nici măcar briefingul asupra cazului. A fost unul dintre cei mai iresponsabili miniștri de Externe“, a spus el.

Pe de altă parte, Camilla Tominey, de la „The Daily Telegraph“, a apreciat mandatul de ministru de Externe al lui Boris Johnson.

Ea a reamintit contribuția acestuia pentru aplicarea de sancțiuni împotriva Rusiei după atacul cu gaz noviciok împotriva lui Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, care a dus la expulzarea a 100 de diplomați ruși de către Marea Britanie și aliații săi, inclusiv SUA.

Boris Johnson nu a fost numit ministru de Externe pentru talentul său diplomatic, ci pentru că Theresa May a vrut în Cabinetul său figuri proeminente pro-Brexit din Partidul Conservator.

„Planul s-a întors împotriva ei. Brexitul s-a blocat, iar Theresa May a fost nevoită să-și dea demisia pentru că nu a reușit să-și atingă acest obiectiv“, scrie John Pienaar.

Dovezile că Boris Johnson nu a fost un adevărat adept al Brexitului, ci că s-a alăturat acestei tabere din oportunism politic, sunt numeroase, susține BBC.

El spera că tabăra „Leave“ va fi învinsă, dar poziția de lider al acesteia îl va impune ca lider al Partidului Conservator. Există, desigur, și varianta că a fost sfâșiat de îndoieli până în ultima clipă.

Sir Craig Oliver, fost director de comunicații în Downing Street 10 în mandatul lui David Cameron, povestește că Boris Johnson l-a asigurat că tabăra „Leave“ va fi strivită cu doar  câteva zile înainte de a-și anunța susținerea pentru aceasta.

Adversarii săi îl acuză de lipsă de onestitate în campania dinaintea referendumului pentru Brexit. Johnson a fost chiar citat în faţa unui tribunal britanic, pentru a răspunde acuzației că a minţit în legătură cu faptul că, în fiecare săptămână, din Marea Britanie pleacă la Bruxelles 350 de milioane de lire.

O cifră fără niciun fundament a cărei rostogolire ar fi contribuit la rezultatul referendumului din 2016.

Boris Johnson nu pare să aibă vreun regret pentru ce a făcut. Din contră. Un apropiat al său a declarat BBC că este mândru de ceea ce a realizat și consideră Brexit-ul drept proprietatea sa.