Biden a cerut starea vremii în Ucraina. Putin repoziționează elicopterele de atac

DE Adina Mutăr | 11.01.2022 - 20:03
Biden a cerut starea vremii în Ucraina/foto:reddit
Biden a cerut starea vremii în Ucraina/foto:reddit

Vladimir Putin a ordonat măsuri pentru a repoziționa elicopterele de atac, un posibil semn că planificarea pentru un atac asupra Ucrainei ontinuă. Administrația Biden a solicitat meteorologilor să analizeze vremea probabilă în Ucraina în următoarele săptămâni.

SHARE

Numărul de trupe rusești la granița cu Ucraina a rămas constant în ultimele săptămâni, 100.000 de militari, dar acum rușii au poziționat acolo o forță aeriană suplimentară, au spus oficialii americani, potrivit dnyuz.com.

Elicopterele de atac și transport, împreună cu avioanele de luptă de atac la sol, formează un avantaj critic pentru Rusia, în cazul în care Putin decide să invadeze Ucraina.

Teren noroios la granițele Ucrainei

Militari americani spun că fereastra președintelui rus pentru o invazie este limitată, dictată de temperaturile scăzute de îngheț a solului, ceea ce va facilita rularea vehiculelor grele și a echipamentelor militare înainte ca dezghețul din martie să creeze o mlaștină noroioasă la granițele cu Ucraina.

Dar o iarnă relativ blândă a încetinit înghețul solului, iar termenul limită al lui Putin pentru angajarea forțelor sale nu mai este valabil. Înghețul ce vine de obicei în Ucraina până în ianuarie nu a avut loc în multe zone ale țării. Atâta timp cât terenul rămâne noroios, au spus înalți oficiali ai Administrației Biden,  Putin ar putea fi obligat să amâne o ofensivă la sol până în februarie cel mai devreme.

Pentru a înțelege mai bine condițiile posibile din acest an, Administrația Biden a solicitat meteorologilor să analizeze cu acuratețe vremea probabilă în Ucraina în următoarele săptămâni, potrivit unui oficial american.

Citește și

EXCLUSIV Cum a câștigat omul lui Putin licitația de modernizare a bazei NATO de la Kogălniceanu

Pentagon: „În cazul unei incursiuni în Ucraina, patru grupuri de luptă sunt în apropierea Rusiei”

 

Oficialii intervievați de dnyuz.org au declarat că SUA au în mod regulat avioane de interceptare electronică RC-135 Rivet Joint ale Forțelor Aeriene deasupra Ucrainei din 27 decembrie.

Avioanele permit să fie ascultate comunicațiile comandanților ruși la sol. Forțele aeriene au, de asemenea, avioane de supraveghere la sol E-8 JSTARS pentru a urmări acumularea trupelor ruse și mișcările forțelor.

Statele Unite sunt deosebit de interesate de indicii că Rusia ar putea desfășura oricare dintre armele sale nucleare tactice la graniță, o mișcare pe care oficialii ruși au sugerat că ar putea fi o opțiune.

Din evaluările agențiilor de informații occidentale reiese că, deși rușii continuă să planifice o invazie, este puțin probabil ca Putin să înceapă o incursiune. La rândul lor, oficialii ruși au reiterat luni că nu intenționează să invadeze Ucraina.

Opt ore de „cunoaștere reciprocă”

Un uriaș efort diplomatic de a-i oferi lui Putin alternative pentru eliminarea riscurilor de confruntări militare a început săptămâna aceasta la Geneva, unde secretarul de stat adjunct Wendy Sherman a condus o delegație americană pentru discuții cu omologul său rus, Serghei Riabkov, și alți oficiali ruși.

Însă secretarul de stat Antony J. Blinken a declarat de la Departamentul de Stat că „progresul real va fi foarte greu de realizat, dacă nu imposibil, într-un mediu de escaladare susținut de Rusia”.

Și după opt ore de discuții cu rușii, Sherman le-a spus reporterilor că o astfel de detensionare nu a avut loc și că atâtea ore au servit doar pentru „o mai bună înțelegere reciprocă și a priorităților celuilalt”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te