Alertă maximă la Berlin: o dronă a fost detectată lângă Aeroportul Brandenburg. Toate zborurile, suspendate
Alertă pe Aeroportul Berlin Brandenburg, unde toate zborurile au fost suspendate timp de 45 de minute după apariția unei drone. BER a înregistrat deja 28 de incidente similare în prima jumătate a anului, cele mai multe dintre aeroporturile Germaniei.
Traficul aerian pe Aeroportul Berlin Brandenburg (BER) a fost suspendat complet miercuri seară, după ce o dronă a fost observată în apropierea aeroportului, au confirmat pentru dpa reprezentanți ai administrației aeroportuare și ai Poliției Federale germane.
Alertă maximă la Berlin: o dronă a fost detectată lângă Aeroportul Brandenburg. Toate zborurile, suspendate
Aparatul fără pilot a fost semnalat în jurul orei locale 20:00. Serviciul german de control al traficului aerian a decis imediat să închidă pista de nord pentru decolări și aterizări, ca măsură de siguranță, potrivit Dw.com.
Situația s-a complicat la ora 20:20, când autoritățile au închis și pista de sud. Din acel moment, nicio aeronavă nu a mai putut decola sau ateriza pe aeroportul capitalei germane. Restricțiile au rămas în vigoare până la ora 21:05, când ambele piste au fost redeschise, iar operațiunile aeriene au putut fi reluate.
Citește și: A treia tentativă de sabotaj a unei rețele electrice în Germania. Operațiunile Rusiei în Europa, la vârf
Berlin Brandenburg, cele mai multe alerte cu drone dintre aeroporturile germane
Incidentul atrage atenția asupra unei probleme care a căpătat amploare în acest an. Aeroportul Berlin Brandenburg a înregistrat cele mai multe apariții de drone dintre toate aeroporturile din Germania în prima jumătate a anului.
Potrivit datelor furnizate de serviciul german de control al traficului aerian (DFS), turnul de control de la BER a raportat 28 de incidente cu drone în numai șase luni.
Bilanțul depășește chiar și situația de pe Aeroportul Frankfurt, cel mai mare din Germania, unde au fost consemnate cu o alertă mai puțin în aceeași perioadă.
În șapte dintre cele 28 de incidente de la Berlin, situația a impus întreruperea temporară a operațiunilor de zbor.
Creșterea este puternică în comparație cu anul precedent. Pe parcursul întregului an 2025, DFS a înregistrat doar opt apariții de drone la Berlin Brandenburg și în zona din jurul aeroportului. În primele șase luni din 2026, numărul alertelor a fost astfel de 3,5 ori mai mare decât în toate cele 12 luni ale anului trecut.