Negociatorii ucraineni au declarat că Rusia a respins din nou un „încetare a focului necondiţionat” - o cerere cheie a Kievului şi a aliaţilor săi din Europa şi SUA.
Echipa rusă a declarat că a propus un armistiţiu de două sau trei zile „în anumite zone” ale vastei linii a frontului, dar nu a oferit alte detalii.
În cadrul discuţiilor de luni, care au avut loc în oraşul turc Istanbul şi au durat puţin peste o oră, cele două părţi au convenit să facă schimb de prizonieri de război bolnavi şi grav răniţi, precum şi de cei cu vârsta sub 25 de ani.
A doua rundă de negocieri de la Istanbul dintre Rusia şi Ucraina s-a încheiat fără progrese
Aşteptările erau scăzute chiar înainte de începerea discuţiilor, ambele părţi rămânând profund divizate cu privire la modul de a pune capăt unui război care face ravagii de când Rusia a lansat invazia sa la scară largă în Ucraina în februarie 2022.
Moscova controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea din sud, pe care a anexat-o în 2014.
Rusia cere recunoaşterea internaţională a regiunilor anexate
Rusia cere, de asemenea, recunoaşterea internaţională a regiunilor Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporijia din Ucraina, precum şi a Crimeii anexate. Alte condiţii includ interzicerea aderării Ucrainei la orice alianţă militară, o limită a dimensiunii armatei ucrainene, limba rusă ca limbă oficială şi ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei.
Citește și: Moldova, Ucraina și Georgia, interzis în NATO. Trump, gata să accepte pretențiile Rusiei pentru pace
Ministrul adjunct de externe ucrainean, Serhi Kyslytsia, a declarat că Rusia a respins armistiţiul necondiţionat. Ucraina a predat, de asemenea, Rusiei o listă cu sute de copii despre care Kievul susţine că au fost duşi cu forţa.
Negociatorii Ucrainei au declarat că aşteaptă răspunsul Rusiei la propunerile lor până la sfârşitul lunii iunie, subliniind necesitatea pregătirii pentru discuţii directe între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin. Dar până acum nu există niciun semn de progres în direcţia unei întâlniri între cei doi preşedinţi.