21% din totalul apartamentelor din Iași vor rămâne fără apă caldă în această săptămână

Ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu vor beneficia de apă caldă în această săptămână. În această situaţie sunt peste 28.000 de apartamente, respectiv circa 21% din totalul locuinţelor din municipiu.
Primăria a luat această deciziei pentru a remedia unele deficienţe apărute pe circuitele de termoficare urbană din incinta CET 1, zona Tudor Vladimirescu.
În acelaşi timp, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, vor fi făcute intervenţii şi pe reţelele de transport şi distribuţie a agentului termic, astfel încât să fie evitate eventuale probleme în sezonul rece.
Furnizarea agentului termic a fost sistată în noaptea de duminică spre luni, iar reluarea serviciului este programată pentru vineri, 26 august, după ora 16.00.
Continuarea, în Ziarul de Iași.