Actorul a cărui fiică este unul dintre cei mai bogați români făcuse două facultăți, deși pentru mulți a reprezentat, alături de Ernest Maftei, imaginea clasică a țăranului român, a omului simplu din popor. A jucat în peste 50 de filme și sute de piese de teatru.
Miron Cozma, liderul minerilor care a făcut 10 ani de închisoare în dosarul mineriadei din 1991, a fost premiat pentru "deosebite fapte de omenie și o viață pusă în slujba poporului român", de Fundația Omenia.
Cofondatoarea Bitdefender, Măriuca Talpeș, a afirmat, într-o conferință organizată de Coaliția pentru Dezvoltarea României, că metodele de predare sunt „de pe vremea bunicilor”, iar „ce fac copiii la şcoală nu mai este legat de lumea înconjurătoare, nu învaţă prin proiecte”.
Da, în România există un stat-paralel. Da, în România există politicieni și ziariști care cooperează cu serviciile secrete. Dar aceștia sunt (mai) toți adunați în tabăra lui Liviu Dragnea.
Protejat de la cel mai înalt nivel al statului român, Centrul de Afaceri Româno-Rus, o societate pe acțiuni, s-a născut cu binecuvântarea președintelui Ion Iliescu și a lui Ioan Talpeș, fost șef al Serviciului de Informații Externe și al Administrației Prezidențiale.