Reforma pensiilor speciale. Nicușor Dan i-a chemat, marți, pe liderii Coaliției la Palatul Cotroceni. Proiectul de lege privind pensiile magistraților trebuie adoptat și promulgat până la finalul lunii noiembrie.
Reforma pensiilor speciale. Nicușor Dan i-a chemat, marți, pe liderii Coaliției la Palatul Cotroceni. Proiectul de lege privind pensiile magistraților trebuie adoptat și promulgat până la finalul lunii noiembrie.
Laureatul premiului Nobel Geoffrey Hinton, care este considerat drept „tatăl AI”, avertizează că locuri de muncă din multe domenii sunt în pericol, pentru că industria AI nu poate face profit decât dacă AI-ul înlocuiește oamenii.
Inteligența artificială dă încă multe erori, iar unele dintre ele întrec orice limită. O mamă se plânge că chatbot-ul AI al mașinii sale electrice Tesla i-a cerut din senin, în cadrul unei conversații, poze nud fiului său de 12 ani. „Am rămas fără cuvinte”, a spus femeia.
Perioada petrecută în închisoare este "foarte grea", "epuizantă", "un coşmar", a declarat luni fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, încarcerat de 20 de zile după condamnarea sa în cazul finanţării libiene a campaniei sale prezidenţiale din 2007, relatează AFP.
Avem prognoza pe această săptămână și pentru luna decembrie. În SUA și în unele părți din Europa vom avea săptămâna asta parte de vortex polar. Specialiștii anunță pentru decembrie vreme neobișnuită mai ales în București. Avem 2 hărți edificatoare care ne spun unde va ninge.
Nicolas Sarkozy asolicitat eliberarea din închisoare, iar cererea fostului președinte francez este examinată de un tribunal din Paris.
O fabrică specializată în agricultură care „urma să devină una dintre cele mai mari unități de producție de insecte din Europa”, a dat faliment. Aceasta era proiectată să producă anual 11.000 de tone de făină proteică.
Inspectorul General de Poliție a trimis Controlul Intern la Teleorman unde o tânără de 26 de ani a fost ucisă de soț. Femeia ar fi avut ordin de protecție, însă bărbatul l-ar fi încălcat.