De aproape 50 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, în muzica jazz şi cea clasică, precum şi în arhitectură şi design.
Primul BMW Seria 8 Gran Coupé a debutat, în acest weekend, pe scena neconvențională a Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida din București, pe ritmuri emoționante de tango argentinian, în cadrul unui concert secret realizat de Festivalul SoNoRo.
BRD – Groupe Société Générale a fost sponsor principal al „Sezonului România- Franța 2019“, proiect de anvergură ce și-a propus reîmprospătarea percepției pe care cele două țări le au una despre cealaltă.
Cum marketing-ul este definit ca un fel de cocktail de știință și artă, ROI-ul – „Return Of Investment“ sau, pe românește, veniturile realizate în urma unei investiții, nu se reduce la banii intrați în conturi.