Căderea guvernului Dăncilă a deturnat dezbaterea din campania prezidențială, toată discuția deplasându-se în jurul noului Executiv.
Căderea guvernului Dăncilă a deturnat dezbaterea din campania prezidențială, toată discuția deplasându-se în jurul noului Executiv.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Rovana Plumb ar fi picat oricum la audierile din comisia de Transporturi a Parlamentului European, întrucât era „repetentă” și la integritate, și la competență.
Siegfried Mureșan este unul dintre cei mai performanți europarlamentari români. Vicepreședinte al Comisiei pentru Bugete din iulie 2014, este primul eurodeputat din România desemnat negociator-șef al bugetului UE în valoare de 160,1 de miliarde de euro.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan scrie, pe Facebook, că guvernul Dăncilă n-a depus la timp dosarul pentru a cere să găzduiască Agenția Europeană a Muncii. România este una din cele cinci țări care nu găzduiește nici o agenție europeană.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat că socialiştii din Comisia LIBE au contestat procedura audierii celor trei candidaţi pentru Parchetul European, printre care se numără şi Laura Codruţa Kovesi, iar dacă au succes atunci audierea nu va mai avea loc marţi.
România în epoca „îndrăznește să crezi!“. La 1 iunie 2017, câțiva părinți protestau în fața Spitalului de Copii „Sfânta Maria“ din Iași, nemulțumiți de condițiile în care sunt tratați micuții.