Mai multe grădinițe și școli din Constanța poartă încă, la intrările principale, plăcuțele cu numele fostului primar Radu Mazăre, deși acesta este condamnat definitiv și judecat în mai multe dosare de corupție.
Mai multe grădinițe și școli din Constanța poartă încă, la intrările principale, plăcuțele cu numele fostului primar Radu Mazăre, deși acesta este condamnat definitiv și judecat în mai multe dosare de corupție.
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat luni că în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ începerea anului şcolar s-a desfăşurat în bune condiţii şi a cerut ministrului Educaţiei, Monica Anisie, ca inspectoratele să monitorizeze situaţia.
Cinci școli din București vor începe cursurile exclusiv online, conform scenariului roșu, a decis joi Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, în urma unei ședințe care a avut loc la Prefectura Capitalei.
Peste 70 de deficienţe au fost descoperite de pompieri la şcoli din Bucureşti şi Ilfov, în urma unor controale realizate în luna septembrie, aceştia verificând, printre altele, existenţa şi funcţionarea stingătoarelor de incendiu, a instalaţiilor de detectare
Școlile trebuie să își reia activitatea. Acest fapt este cât se poate de clar, având în vedere impactul negativ social și psiho-emoțional pe care suspendarea cursurilor l-a avut asupra celor mici. Dar cum se va putea face totul în siguranță?
Redeschiderea şcolilor publice din oraşul New York, cel mai vast sistem de educaţie din SUA, va fi amânată cu 11 zile, până la 21 septembrie, potrivit unui acord între autorităţi şi sindicate, care au cerut măsuri suplimentare de protecţie împotriva noului coronavirus.
Toate şcolile din Braşov ar putea fi conectate cu baza de date a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, lucru care ar permite o gestionare eficientă şi rapidă a situaţiei epidemiologice cauzate de coronavirus.
Creşterea numărului de cazuri de coronavirus pe teritoriul Coreei de Sud a forţat sute de şcoli să-şi închidă porţile luni, ziua cu cel mai mare număr de unităţi de învăţământ închise de la redeschiderea din luna iunie.