Gest extrem al unui elev de 13 ani, din Craiova, care s-a aruncat de la primul etaj al școlii unde învață, pentru că a luat nota 4 la biologie.
Gest extrem al unui elev de 13 ani, din Craiova, care s-a aruncat de la primul etaj al școlii unde învață, pentru că a luat nota 4 la biologie.
Peste 200 de studenți au protestat luni în fața sediului central al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca împotriva deciziei Ministerului Educației de a-i aduce la cursuri față în față.
Pandemia de coronavirus și războiul din Ucraina ne arată de ce este esențial să oferim copiilor posibilitatea de a studia de la distanță în condiții cât mai bune. Autoritățile nu par să priceapă situația.
Vladimir Putin s-a declarat pregătit să folosească arme nucleare tactice, vizând în special depozitele de armament occidental din Ucraina și din afară, inclusiv traseul acestor arme, ceea ce ar viza și România.
Ministerul Educaţiei a anunțat că 806 candidaţi (28,33%) la ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat au picat examenul scris.
Închiderea în ritm alert a bibliotecilor publice, comunale sau școlare duce la dispariția a milioane de volume anual. Ele sunt puse sub lacăt o dată cu clădirile care le adăposteau.
În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul descendent.
Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu a afirmat că datele arată că în ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în școli.