Vicepreşedintele Comisiei pentru comerţ internaţional din Parlamentul European, Iuliu Winkler, a declarat că piaţa comună a Uniunii Europene va fi completă doar prin aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Vicepreşedintele Comisiei pentru comerţ internaţional din Parlamentul European, Iuliu Winkler, a declarat că piaţa comună a Uniunii Europene va fi completă doar prin aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referindu-se la intrarea României în Schengen că noi nu trebuie să dovedim că suntem pregătiți să aderăm însă este un proces de negociere complicat.
Lucian Bode a declarat că România îşi menţine obiectivul de ţară, anume aderarea la spaţiul Schengen în anul 2023.
Reuniunea din martie a Consiliului JAI nu are pe agendă aderarea României la Schengen. Agenda ar mai putea suferi modificări.
Roma nu împărtășește miopia altor lideri europeni, precum cei din Austria, spune Marcel Ciolacu, după o întrevedere cu ministrul italian de Interne, Matteo Piantedosi: „Am menționat că nu garduri noi între statele europene reprezintă o soluție”.
Europarlamentarii romîni au găsit o nouă soluție pentru a pune presiune pe Austria si Olanda. Oficialii îi aduc în Parlamentul European pe miniștrii de Interne ai celor două țări.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că Austria e pregătită să blocheze declaraţia finală a summitului UE, în lipsa unor decizii concrete privind migraţia.
Europarlamentarul Eugen Tomac (PPE, PMP) a anunţat luni, într-o postare video pe Facebook, că a decis, în calitatea de deputat în Parlamentul European, să deschidă o acţiune împotriva Consiliului UE, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).