Poliţia Locală a sancţionat compania Romprest Service în luna iunie cu amenzi de 160.000 de lei, potrivit Primăriei Sectorului 1.
Poliţia Locală a sancţionat compania Romprest Service în luna iunie cu amenzi de 160.000 de lei, potrivit Primăriei Sectorului 1.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că este "posibil" să amâne, până la finalizarea raportului Gărzii de Mediu, decizia privind cererea de declarare a stării de alertă în Sectorul 1 făcută de autoritatea locală vineri.
Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că a mers pe teren în sectorul 1 - unde gunoiul nu a mai fost ridicat din cauza disputei între firma de salubritate şi administratia locala - şi a constatat că ploaia a îmbibat deşeurile neridicate.
Compania Romprest a anunţat vineri că va colecta şi stoca temporar deşeurile de la patru spitale din Sectorul 1, în ciuda opririi activității pe raza sectorului după o nouă etapă din conflictul cu primarul Clotilde Armand.
Cel mai murdar sector al Bucureștiului a avut parte și de cele mai necurate contracte de salubrizare.
Facturi „umflate“, încălcări de contract, prejudicii și o colcăială de interese la Romprest – argumentele primarului.
Romprest anunţă într-un comunicat că prestează în continuare serviciul de salubrizare, după ce Primăria Sectorului 1 a achitat o parte din datorie.
Primărița Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că a plătit 14 milioane de lei către Romprest, pentru plata salariilor și a combustibilului, în condițiile în care firma ceruse 100 de milioane de lei, iar anul trecut Primăria plătise încă 200 de milioane de lei.